Ce este de fapt spasmofilia şi cum se tratează
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

2594 vizite

30-01-2017

0 comentarii

Ce este de fapt spasmofilia şi cum se tratează

Spasmofilia, în termeni me-dicali, se numeşete hipocalce-mie şi se referă la un nivel scăzut de calciu în organism, însă această afecţiune poate fi ea însăşi un simptom pentru anumite boli grave, precum afecţiuni ale rinichilor, diaree acută, disfuncţii hormonale, boli pancreatice, malnutriţie, deficit de vitamina D etc. Hipocalcemia poate să apară şi din cauza unor medica-mente, dar şi în timpul sarcinii sau alăptării.

„De fapt, spasmofilia este o carenţă de calciu, de diferite grade de gravitate, care este caracterizată de crampe musculare severe, tremur şi spasme. Aceste simptome pot apărea la orice muşchi corp, însă diferă de la o persoană la alta. De regulă, pacienţii trebuie să se îngrijoreze când au dureri de cap severe, vărsături, indispoziţie, depresie, sau, în cazuri grave, pierderea conştienţei. În prezenţa acestor semne, trebuie să se solicite asistenţă medicală”, explică dr. Loti Popescu, specialist în promovarea sănătăţii.

Manifestările musculare mai pot fi însoţite de letargie, diaree, dureri abdominale, amorţeli, dificultăţi de respiraţie etc. În caz de leşin, nu ezitaţi să consultaţi medicul de familie, pentru investigaţii de specialitate, deoarece spasmofilia poate anunţa prezenţa unei boli grave, care trebuie tratată rapid.

În lipsa diagnosticării şi tratamentului corect, se pot instala complicaţii dintre cele mai grave: pierderea conştienţei, comă, insu-ficienţă renală, afectarea creierului etc.

Taguri articol: sfatul medicului crampe musculare loti popescu depresie simptome vitamina d asistenţă

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661974 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

119991 vizite | 22411 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

528354 vizite | 2592 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432857 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1002886 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671753 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661974 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579632 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.