Insomnia idiopatică era considerată, în trecut, ca fiind un diagnostic distinct ce descria dificultățile de somn ce apar în copilărie fără a avea un motiv clar. La momentul actual, însă, insomnia idiopatică este definită de către specialiști ca nefiind un diagnostic valid și o afecțiune medicală. A fost eliminată, astfel, din Clasificarea Internațională a Tulburărilor de Somn.

Simptomele caracteristice insomniei idiopatice sunt văzute de medici ca aparținând insomniei cronice sau tulburării de insomnie. Aceasta din urmă se referă la dificultăți de somn cu o durată de cel puțin trei luni care persistă.

Insomnia idiopatică sau cea apărută în copilărie constituie un diagnostic vechi de tulburare a somnului. Diagnosticul figura în edițiile anterioare ale Clasificării Internaționale a Tulburărilor de Somn, dar, începând cu a treia ediție, s-a renunțat la el. Tulburările de somn produc efecte negative asupra vieții de zi cu zi, în domeniul ocupațional, academic, social,comportamental, familial și așa mai departe.

Specialiștii informează că acest tip de insomnie nu are o cauză anume, precum anxietatea, alcoolul, cofeina sau modificările de fus orar. Insomnia idiopatică nu este asociată cu altă tulburare de somn și nu este corelată cu afecțiuni ale sănătății mintale, consumul de substanțe sau de o afecțiune medicală generală.

Potrivit medicilor, ediția a III-a a Clasificării Internaționale a Tulburărilor de Somn simplifică mai multe subtipuri de insomnie în trei mari categorii. Cele trei categorii sunt reprezentate de tulburările acute de insomnie, care au o durată scurtă, tulburările cronice de insomnie, ce durează mult timp, și alte tulburări de insomnie, acestea neîndeplinind criteriile insomniilor acute sau cronice, dar având o semnificație importantă din punct de vedere clinic. Insomnia idiopatică se încadrează la categoria insomniilor cronice.

Diagnosticul de insomnie cronică este dat unei persoane care resimte simptomatologia în mod persistent timp de cel puțin trei nopți pe săptămână, mai mult de trei luni. De asemenea, nu trebuie să existe nicio altă explicație pentru instalarea simptomelor, cum ar fi consumul de substanțe, experimentarea unor efecte secundare ale medicamentelor sau asocierea unor altor tulburări de somn, precum narcolepsia sau apneea de somn.

O persoană se considera, înainte, că nu putea suferi de insomnia idiopatică dacă o afecțiune mintală, precum anxietatea, genera simptomele. Această situație se numea insomnie psihofiziologică. Aspectul nu este, însă, menționat în cea mai recentă definiție a insomniei cronice. Prin urmare, o persoană poate avea în continuare insomnie cronică dacă afecțiunea de sănătate mintală coexistentă nu o explică în mod adecvat.