„Toţi spun că e bine să iei boala din pripă. Eu am o fetiţă de trei anişori mai sensibilă, răceşte toată ziua. La primele semne îi dau ce ştiu eu că-i face bine, dar nu mă duc la medic. Sunt în război cu familia din cauza asta. E chiar aşa de grav să-i dau nişte me-dicamente cunoscute, folosite deja înainte? Puteţi să-mi răspundeţi prin această rubrică?” (Cora Damian). * * * Din experienţă, medicul primar pediatru Chiraţa Blacioti, din cadrul Clinicii Homeomed, ştie că printre medicamentele cel mai des administrate copiilor fără prescripţie medicală se numără calmantele de tipul acetaminophen sau ibuprofen; antihistaminice; decongestionante nazale; creme sau unguente cu cortizon; medicamente sau siropuri pentru tuse; medicamente împotriva constipaţiei şi diareei şi tot felul de medicamente împotriva răcelii şi gripei. Din păcate, cele mai multe nu-şi au rostul, nu sunt bine alese, cât despre doze, este inutil să mai vorbim. Nu e de mirare de ce în astfel de situaţii, copilul riscă să aibă mari probleme. Nu-i de joacă! Pentru a înţelege că această practică a părinţilor le-ar putea face mult rău copiilor, medicul s-a referit şi la riscurile pe care le presupune acest lucru. Astfel, majoritatea medicamentelor pentru gripă şi răceală sunt interzise copiilor sub patru ani din cauză că nu sunt sigure pentru ei, căci există riscul ca părintele să opteze pentru ce nu trebuie. Un alt risc este şi tendinţa părinţilor de a greşi dozele recomandate pentru copii, de a combina medicamentele între ele, riscând intoxicaţii, reacţii alergice, care ar putea pune în pericol nu doar sănătatea copilului, ci şi viaţa lui. Referitor la antihistaminice, foarte des folosite în tratarea alergiilor, când este vorba mai ales de bebeluşi, este musai nevoie de recomandare medicală. Atenţie, acestea nici măcar nu pot fi folosite la bebeluşii sub patru luni, iar până la împlinirea vârstei de un an, grija în administrare trebuie să fie maximă. De asemenea, nici medicamentele antidiareice sau antivomitive nu sunt sigure pentru copii mici cu probleme digestive, căci au reacţii adverse deja dovedite. Una peste alta, părinţii trebuie să evite medicamentele pentru ameliorarea răcelii şi gripei la copii şi să opteze, mai degrabă, pentru alternative naturiste. Obligaţia lor principală este însă aceea de a merge cu cel mic la medic, singurul în măsură să decidă asupra tratamentului necesar într-o situaţie sau alta. Iar dacă acest lucru nu este posibil, măcar să-i ceară sfatul prin telefon.
This study provides robust evidence supporting the use of SGLT2 inhibitors in heart failure with preserved ejection fraction. Long-term outcomes data would further strengthen these findings. - https://www.sante.fr/pharmacie-dofficine/magny-cours/pharmacie-du-circuit , The authors highlight an often-overlooked area: physician burnout and its impact on patient safety. .
1 mai
Toaxuk
Ncurlw oqvarp
Strong evidence for the benefits of physical activity in mental health. Exercise prescription should become standard in psychiatric care. - https://beautyberoep.nl/beste-opleiding-schoonheidsspecialiste/ , The discussion on circadian rhythm disruption and metabolic disease is timely. .
3 aprilie
Ilyqfk
Jzdmgl ymvpxz
Real dealers Real stakes Real goosebumps - https://gpdifluca.com/mostbet-casino-slovensko-2026-recenzia-bonusy-a-skusenosti/ , Your luck just filed for full custody of the pot .
22 martie
Vktole
Jppzjf akaxbd
Mostbet – diversão garantida e recompensas que vão te surpreender - https://mostbetpt.pro/como-se-registrar/ , Cassino Mostbet: 130% no depósito + 300 rodadas grátis te esperam .
7 martie
Afozkf
Pfihyv hyvqch
Tisice zakazniku uz setri. Pridejte se na opravdovalekarna.cz
levny antibiotikum
6 martie
Oywqxm
Rweyli scbvrb
Achetez vos traitements en toute discretion depuis chez vous. Nous emballons vos colis de maniere neutre pour preserver votre vie privee. Toute une gamme de produits de sante intime et de bien-etre disponible. Parce que la pudeur est aussi importante que la sante.Acheter en ligne
26 februarie
Dbjmpv
Iatorc rdaist
Prairie paradise packed with payout punch. buffalo slot online brings bonus retriggers, multipliers, and gold glory. Stampede!
25 februarie
Pmyjmn
Qzqleh vufsnl
Experience non-stop tension with chicken road casino — one wrong step and it's game over! Four difficulty modes adjust the danger and potential rewards to your style. High volatility meets high RTP for the perfect crash thrill!
20 februarie
Qynpqp
Yjiopy cgwkcz
Feel the energy of live streams and interactive sessions. In crown coins casino login, community events foster fun competitions. Register for your share of the prizes!