40 vizite
20-11-2025
0 comentarii
Puțini oameni acordă atenție alunițelor până în momentul în care una dintre ele se agață de haine, se subțiază, se irită sau, mai grav, se rupe. Deși pare un incident banal, ruptura unei alunițe poate ascunde un risc real, iar modul în care reacționați imediat după poate face diferența dintre o simplă leziune și o problemă dermatologică serioasă. Potrivit specialiștilor, o aluniță ruptă înseamnă o traumă asupra unui țesut care, în mod normal, ar trebui să rămână intact. Practic, atunci când pielea este smulsă sau zgâriată, celulele din structura aluniței sunt expuse, iar acest lucru poate provoca sângerări, inflamații sau infecții la nivel local. Cea mai mare îngrijorare nu este, însă, sângerarea, ci posibilitatea ca o aluniță traumatizată, mai ales una care avea deja caracteristici suspecte, să își modifice comportamentul celular. Medicii mai spun că ruperea unei alunițe nu provoacă nici cancer de piele. Totuși, trauma poate face ca anumite modificări deja existente în celulele pielii să devină mai ușor de observat: culoare neuniformă, margini neregulate, creștere rapidă sau senzații noi precum mâncărimi ori dureri. Aceste transformări nu trebuie ignorate, deoarece unele pot fi semne timpurii ale unui melanom, cea mai agresivă formă de cancer cutanat.
© 2025 Cuget Liber. Toate drepturile rezervate.