Ce sunt puseele de creștere
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

978 vizite

16-01-2018

0 comentarii

Ce sunt puseele de creștere

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

La naștere pot avea 47 de centimetri sau 50 centimetri, dar după aceea, bebelușii cresc și iau în greutate constant, lună de lună. Toți copilașii trec prin pusee de creștere în primul an de viață, pusee care aduc cu sine stări de iritare, plânsete necontrolate sau lipirea de sânul mamei.

De obicei, puseele de creștere au loc în prima săptămână după naștere, la 2-3 săptămâni, apoi la lună, trei, șase și nouă luni. Având propriul ritm de dezvoltare, fiecare bebeluș va avea propria dezvoltare. Așadar, a precizat dr. Angela Ardeleanu, medic pediatru, este foarte important ca părinții să fie atenți la reacțiile copilului. Specialistul a subliniat că, înainte de fiecare puseu de creștere, are loc o schimbare în sistemul nervos al copilului. De cele mai multe ori, puseul de creștere durează 2-3 zile, dar se poate întinde și pe durata unei săptămâni.

Care sunt semnalele care indică aceste pusee de creștere? În primul rând, bebelușul suge mai mult și la intervale mai scurte de timp, lăsând impresia că nu se mai satură. Apoi, cel mic poate deveni mai agitat, mai ales în timpul suptului.

De precizat că senzația permanentă de foame este însoțită de alternarea mișcărilor de atașare - detașare de la sânul mamei, joaca cu mamelonul mamei și starea de iritare. Nu în ultimul rând, sugarul poate plânge aparent fără motiv.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662219 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

143934 vizite | 26879 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

533461 vizite | 2775 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433251 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003777 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671790 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662219 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580289 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.