Ce trebuie să faceţi atunci când vreţi să rămâneţi însărcinată
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

760 vizite

13-05-2018

0 comentarii

Ce trebuie să faceţi atunci când vreţi să rămâneţi însărcinată

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Chiar dacă unele mămici nu cred acest lucru, pregătirea organismului pentru o viitoare sarcină este extrem de importantă. Potrivit dr. Mihai Zisu, medic specialist Obstetrică- Ginecologie, este necesar ca pregătirea pentru sarcină să înceapă dinainte de concepţie, având în vedere că dezvoltarea fătului se realizează din a treia săptămână după ultima menstruaţie.

„Există factori de risc cu care gravida poate intra în contact încă dinainte ca aceasta să ştie că este însărcinată (un exemplu ar fi expunerea la medicamente). Având organismul sănătos înainte de concepţie, cresc şansele de a avea un bebeluş sănătos. Tocmai de aceea, consultul prenatal este recomandat tuturor viitoarelor mămici, pentru a consilia şi supraveghea adaptarea acestora la modificările psihice şi fizice care apar în sarcină”, a explicat medicul.

Mai mult decât atât, pentru femeile care îşi doresc să rămână însărcinate, există o serie de paşi care ar trebui urmaţi, pentru a avea o sarcină normală şi sănătoasă. Astfel, efectuarea unui examen medical înainte de sarcină la care să se discute diferitele probleme de sănătate, problemele de imunitate sau eventualele incompatibilităţi în cazul unei medicaţii în curs.

În acelaşi timp, ele trebuie să evite antiinflamatoarele nesteroidiene, cum ar fi Aspirina şi Ibuprofenul, deoarece acestea pot creşte foarte mult riscul de pierdere a sarcinii, mai ales dacă sunt luate în perioada de concepţie sau mai mult de o săptămână în acea perioadă.

În plus, este nevoie de administrarea unei doze zilnice de vitamine prenatale (0,4 mg de acid folic). Specialiştii susţin că acestea trebuie luate pentru a reduce riscul malformaţiilor congenitale. Apoi, se recomandă efectuarea unui control stomatologic şi a oricărei lucrări dentare necesare.

Înainte de toate, însă, reprezentantele sexului frumos trebuie să ţină evidenţa ciclului menstrual, acest lucru ajutând nu numai la obţinerea perioadei optime de a rămâne însărcinată, ci îl ajută şi pe medicul ginecolog în stabilirea vârstei gestaţionale corecte.

Nu în ultimul rând, este nevoie de adoptarea unui regim de viaţă sănătos cu o dietă echilibrată, renunţarea la cafeină şi evitarea alcoolului, a diferitelor medicamente sau substanţe dăunătoare sarcinii. De asemenea, nu uitaţi de exerciţiile fizice regulate, pentru că un corp puternic ajută femeia să facă faţă cerinţelor unei sarcini, naşterii şi bineînţeles, recuperării ulterioare. În plus, exerciţiile fizice ajută şi la menţinerea unui moral ridicat.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662040 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

126273 vizite | 23420 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

529760 vizite | 2680 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432966 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003120 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671760 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662040 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579781 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.