Sunt cunoscute deja conceptele de inteligenţă cognitivă şi inteligenţă emoţională, însă inteligenţa socială este mai puţin cunoscută sau implementată în dezvoltarea atât a copiilor, cât şi a adulţilor, deşi este extrem de necesară în obţinerea progresului profesional şi personal.

Spre deosebire de inteligenţa cognitivă care se prezintă în abilităţile mentale, preponderent genetice, pentru predicţii, asocieri, corelaţii cauză-efect şi strategii sau inteligenţa emoţională care se referă la cunoaşterea şi gestionarea emoţiilor cu scop adaptativ, inteligenţa socială presupune capacitatea şi dezvoltarea abilităţilor de relaţionare socială şi obţinerea practică a progresului şi succesului atât personal, cât şi profesional.

Este uşor de observat faptul că unii oameni care au succes în rezolvarea problemelor academice au dificultăţi în gestionarea emoţiilor sau rezolvarea situaţiilor de natură socială. De asemenea, ei pot întâmpina greutăţi în înţelegerea cu ceilalţi, în timp ce alte persoane care nu excelează din punct de vedere al inteligenţei academice relaţionează eficient şi răspund corespunzător în contexte sociale diferite sau provocative.

Inteligenţa socială include cunoaşterea şi interacţiunea socială, dar şi abilităţile cognitive şi emoţionale deopotrivă. Studiile de până acum au dezbătut problema inteligenţei de tip social şi s-a constatat importanţa din ce în ce mai mare acordată de cercetători problemelor care implică factori sociali şi care influenţează personalitatea umană.

O parte esenţială a condiţiei umane face referire la capacitatea şi nevoia reală a individului de a se cunoaşte pe sine însuşi, dar şi pe ceilalţi, de a se înţelege şi colabora cu cei din jurul său, de a se angaja în interacţiuni sociale pozitive.

Inteligenţa socială include conştientizarea situaţiilor şi dinamica socială care le guvernează, dar şi cunoaşterea stilurilor şi strategiilor de interacţiune care pot ajuta o persoană să îşi atingă obiectivele urmărite atât în relaţia intraindividuală cu sine, cât şi în cea interindividuală de prietenie, familie, cuplu, profesională şi socială.

Inteligenţa socială implică în mod deosebit conştientizarea stărilor interioare şi a propriilor percepţii şi modalităţi de reacţie vis-a-vis de contextul social, dar şi efectul pe care îl are societatea asupra individului, ce îi cere şi ce îi oferă, cum îl modelează.

Având în vedere că omul este o fiinţă eminamente socială, termenul de inteligenţă socială vizează capacitatea sau abilitatea omului de a realiza interacţiuni sociale, cu caracter adaptativ, în conformitate cu cerinţele şi provocările vieţii de zi cu zi şi de a se realiza, a se simţi acceptat, valorizat prin intermediul acestora.

Diversitatea de manifestare a capacităţii de interacţiune socială presupune abilitatea de a cunoaşte, stabili şi dezvolta relaţii interumane folosind empatia, înţelegerea, predicţia, iniţiativa, negocierea şi flexibilitatea.

Inteligenţa socială este practic o relaţie interdependentă şi un flux continuu între inteligenţa cognitivă, inteligenţa emoţională şi mediu, o relaţie de cerere şi ofertă, un schimb între capacităţile, abilităţile şi nevoile personale şi mediul social.

Dacă în privinţa inteligenţei cognitive putem aduce îmbunătăţiri limitate de capacitatea neuronală biologică înnăscută, pentru inteligenţa emoţională putem creşte nivelul de empatie şi învăţa strategii de cunoaştere şi gestionare a emoţiilor. Cu toate acestea, nu putem „construi” emoţii şi sentimente pe care structura de personalitate nu le permite, întrucât inteligenţa socială se contruieşte şi se învaţă adaptat personalităţii şi nevoilor clientului, indiferent de vârsta pe care o are.

Ca urmare, fiecare dintre noi este unic şi are nevoi diferite, însă cu toţii trăim printre oameni, iar asta ne influenţează calitatea vieţii, personalitatea, scopurile, obiectivele şi obţinerea lor. Inteligenţa socială este acea abilitate dezvoltată conştient care asigură progresul personal.

Psiholog psihoterapeut Elena HARBUR