Citiţi-le copiilor poveşti! Le pot aduce numai beneficii
Sursa de Sănătate logo

Sursa foto: kisdservative.org

Sursa foto: kisdservative.org
Copilul

5310 vizite

21-02-2020

0 comentarii

Citiţi-le copiilor poveşti! Le pot aduce numai beneficii

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Tuturor copiilor le plac poveştile şi este datoria adulţilor să le insufle dorinţa pentru lectură. Mai mult decât atât, puteţi face asta atât citind poveşti împreună, cât şi arătându-le că ne place să citim la rândul nostru. Specialiştii spun că poveştile citite împreună au o mulţime de beneficii asupra dezvoltării emoţionale a copiilor, creşterii autonomiei şi a abilităţii lor de comunicare. În primul rând, lectura le stimulează imaginaţia. Practic, valoarea unei poveşti se bazează chiar pe puterea sa de a prezenta într-un mod fantastic, şi în acelaşi timp, credibil întâmplările, cu o limbă unică, în care se împletesc posibilul cu imposibilul şi raţionalul cu iraţionalul.

Astfel, o lume infinită se deschide în faţa copilului, un univers de noi cunoştinţe, întâmplări, dar şi sentimente pe care micuţul le are faţă de această lume a poveştilor.

Spre exemplu, lupta prinţului cu dragonul sau a oii cu lupul îl pregăteşte pe copil să facă faţă momentelor viitoare, când nu va mai avea protecţia părinţilor. De asemenea, sunt o lecţie de morală. În finalul poveştii răul pierde întotdeauna, iar în mintea copilului binele şi tot ce este corect se asociază cu succesul şi cu dreptatea.

Este important să vorbiţi cu copilul dumneavoastră despre problemele cu care se confruntă (teamă, lipsa de afecţiune, sentimentul de abandon, moartea, singurătatea). Spuneţi-i că numai dacă le depăşeşte va putea să fie învingător, iar poveştile întăresc această credinţă. De asemenea, animalele, plantele, chiar şi obiectele au viaţă si putere de decizie. Toate acestea trăiesc după aceleaşi valori ca şi oamenii, dar şi după toate regulile în care copilul are nevoie să creadă la o vârstă fragedă.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661572 vizite | 57221 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

73883 vizite | 12812 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

17835 vizite | 1811 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432118 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1001883 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671687 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661572 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

578372 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.