Ciupercile au proteine și pot substitui foarte bine carnea
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

1132 vizite

08-11-2020

0 comentarii

Ciupercile au proteine și pot substitui foarte bine carnea

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Ştim cu toţii că ciupercile sunt gustoase şi hrănitoare, dar puţini ştiu şi că acestea nu îngraşă, dar ne aduc un aport substanţial de minerale. Ba, mai mult decât atât, ele pot fi folosite ca leac pentru diferite afecţiuni, dar şi pentru menţinerea sănătăţii.

Compoziţia chimică a ciupercilor diferă de la o specie la alta, dar şi în cadrul aceleiaşi specii, contează stadiul de dezvoltare, substratul nutritiv pe care se dezvoltă, partea ciupercii luată în considerare (pălărie, picior), dar şi de condiţiile de climă, dacă sunt tinere sau bătrâne. În general, ciupercile conţin apă, substanţe organice şi săruri minerale, precizează doctorulzilei.ro. Totodată, structura proteinelor din ciuperci este asemănătoare cu cea din cazeina laptelui, albumina din ou şi nu numai.

Aceste proteine sunt comparate cu cele din carne, astfel că 100-200 grame de ciuperci uscate, consumate zilnic, pot substitui carnea.

Specialiştii susţin că un kilogram de ciuperci uscate conţine de două ori mai multe albumine decât carnea de vită, de aproape trei ori mai multe decât carnea de porc sau decât ouăle şi de 11 ori mai multe decât laptele. Cu o valoare nutritivă ridicată, ciupercile au conţinut scăzut de calorii şi grăsimi, astfel că o porţie de ciuperci conţine doar 20 de calorii şi zero grăsimi, dacă sunt gătite dietetic.

În plus, ciupercile conţin mai multă vitamina B12 decât peştele alb sau brânză. 25 de grame de ciuperci proaspete acoperă cantitatea de vitamine din grupa B, necesare unui adult, pe zi. Ciupercile conţin, de asemenea, şi vitamina D, necesară sănătăţii părului, pielii şi unghiilor.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661450 vizite | 57220 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

53617 vizite | 9694 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

17596 vizite | 1788 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1431411 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1001568 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671657 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661450 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577800 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.