Strabismul este o afecţiune în care ochii nu au capacitatea de a focaliza aceeaşi imagine în acelaşi timp. Cel mai adesea, boala apare în copilărie, dar şi adulţii se pot confrunta cu aceeaşi problemă. În orice moment ar apărea, susţin specialiştii, strabismul este o sursă de disconfort fizic şi psihic.

Care sunt cauzele care duc la apariţia strabismului? Potrivit dr. Oana Andrei, sunt cazuri de strabism care apar la copii şi când cauza nu este foarte clară nici pentru doctori. Se pare că, pur şi simplu, există modificări la nivel central, asociate unor modificări motorii la nivelul ochilor, care fac ca imaginile date de cei doi ochi să fie diferite şi să nu se unească la nivelul creierului.

Lucrul acesta face ca imaginea ochiului deviat, în marea majoritatea cazurilor, să fie ignorată complet. Astfel, strabismul produce, la rândul lui, ambliopie, adică ochi leneş. „Un alt tip important de strabism este cel care apare ulterior, fie în urma unor paralizii ale unor nervi, fie în urma unor boli, cum ar fi oftalmopatia tiroidiană, fie în urma unor traumatisme. Aceste tipuri de strabisme apar din cauza unor modificări periferice, care apar la nivelul muşchilor sau la nivelul centrilor ce inervează anumiţi muşchi. Aceste strabisme, în momentul în care se corectează chirurgical, rămân corectate permanent, pentru că beneficiază de corespondenţă la nivel central, adică la nivelul creierului. Practic, creierul ajută ochii să rămână aliniaţi”, a precizat medicul.

În principiu, toate formele de strabism necesită intervenţie, din punct de vedere estetic. De fapt, este o problemă majoră, din punct de vedere psihologic, pentru pacientul care suferă de strabism. Vă puteţi închipui cum se descurcă în societate, când vede că el se uită la o anumită persoană şi ca persoana cu care vorbeşte se gândeşte că se uită în altă parte.

Din punct de vedere funcţional, doar anumite tipuri de strabism au rezolvare. Intervenţia, în funcţie de tipul de strabism, este nevoie să fie făcută când se decelează apariţia strabismului, aşa cum se întâmplă în cazul strabismelor congenitale, mai ales cele în care ochii sunt fugiţi către nas. Intervenţia cât mai precoce, în acest caz, se pare că reuşeşte să îi ofere creierului posibilitatea de a combina cele două imagini, provenite de la cei doi ochi, reuşind, într-o proporţie scăzută, să facă ochii să lucreze în echipă.

În principiu, nu există o vârstă minimă şi nu există o vârstă maximă pentru efectuarea operaţiei. În momentul în care se observă apariţia strabismului, pacienţii ar trebui să se prezinte la un control. De ce? Pentru că strabismul poate ascunde probleme grave, precum tumori la nivelul retinei, care sunt curabile dacă se decelează cât mai precoce problema.