Copiii care fac mişcare îşi fac temele mai uşor
Sursa de Sănătate logo

miscarecopii-1342192962

miscarecopii-1342192962
Familie

722 vizite

15-07-2012

0 comentarii

Copiii care fac mişcare îşi fac temele mai uşor

Oamenii de ştiinţă au descoperit că elevii care au activităţi fizice periodice şi fac mişcare sunt mai eficienţi când îşi rezolvă temele. Studii mai vechi au demonstrat deja că prin practicarea unei activităţi fizice, creierul se pregăteşte mai bine pentru o sarcină intelectuală. Dacă până acum, cercetările asupra binefacerilor mişcării asupra funcţionării creierului s-au concentrat pe adulţi şi în special pe vârstnici, o echipă de la Universitatea din Montreal s-a ocupat recent şi de copii. În cadrul unui prim experiment, cercetătorii au efec-tuat electroencefalograme la aproximativ zece băieţi de la 9 la 11 ani înainte şi după o şedinţă de o jumătate de oră de mers pe bicicleta staţio-nară, în ritm moderat. „Am observat creşterea undelor rapide, ca la trezirea din somn, fenomenul durând câ-teva zeci de minute”, spune unul din autorii studiului. De asemenea, în urma unui al doilea test, aproximativ 30 de băieţi şi fete între 8 şi 11 ani au mers şi ei pe bicicleta staţionară şi au fost supuşi apoi unui exerciţiu de memorare, activitatea lor cerebrală înregistrând o activitate cres-cută. Efectul imediat al activităţii fizice s-ar explica prin schimbări în metabolismul neurotransmi-ţătorilor, care se traduc printr-o accentuare a capacităţilor de atenţie şi învăţare.  
Taguri articol: familie ingrijirea copilului

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661965 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

119246 vizite | 22316 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

527991 vizite | 2588 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432831 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1002863 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671750 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661965 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579607 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.