Crize hormonale la bebeluși? Medicii explică cum se manifestă
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

597 vizite

13-05-2022

0 comentarii

Crize hormonale la bebeluși? Medicii explică cum se manifestă

Criza genitală (hormonală) este, de fapt, un fenomen fiziologic la nou-născut, care apare atât la băieței, cât și la fetițe, la circa 3-6 zile de la naștere. și poate dura de la câteva zile până la câteva luni.

Potrivit medicilor de la Spitalul de Obstetrică și Ginecologie „Euromaterna”, această criză este determinată de pătrunderea hormonilor materni în circulaţia fetală, care induc o activitate tranzitorie a glandelor sexuale ale nou-născutului.

„La fetiţe, criza genitală se manifestă prin tumefierea (mărirea în volum) glandelor mamare, uneori întărire. La presiune, se poate elimina o secreţie asemănătoare colostrului matern. Apoi, părinţii pot observa o scurgere vaginală albicioasă, uneori cu striuri de sânge («falsa menstruaţie»). La băieţi, criza genitală se manifestă prin tumefierea glandelor mamare, mărirea în volum a testiculelor şi edem al penisului”, au explicat aceștia.

De precizat că simptomele crizei hormonale ale nou-născutului dispar, în general, în câteva săptămâni, de aceea nu este necesar niciun fel de tratament. În rare cazuri, pot apărea complicații, produse, în special, de o intervenție excesivă asupra glandelor mamare.

Stoarcerea glandei mamare reprezintă principala cauză de apariție a mastitei la nou-născut. Astfel, la cea mai mică crăpătură de pe mamelon, bacteriile care se află pe suprafața pielii intră în țesutul glandei. Începe, astfel, o reacție imună activă, iar procesul inflamator provoacă apariția simptomelor. În ceea ce-i priveşte pe bebeluși, aceştia pot dezvolta furuncule la nivelul sânilor, care pot avea consecințe serioase pentru un copil atât de mic.

Principalele semne ale apariției mastitei sunt mărirea în volum și înroșirea glandei mamare, durere la palpare, febră. Dacă se produce o astfel de infecție, este necesară prezentarea de urgență la medicul de familie sau la un chirurg pediatru.

Infecții pot apărea și la nivelul aparatului genital, mai ales la fetițe. În general, secrețiile albicioase și micile sângerări dispar în câteva zile, însă dacă aceste secreții au un miros care ar putea indica o infecție, contactați medicul pediatru. Cert este că aceste complicații pot fi prevenite, iar prevenția constă într-o igienă adecvată și conștientizarea părinților să nu intervină în acest proces absolut normal.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

655958 vizite | 13545 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

7448 vizite | 558 comentarii

De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie

8854 vizite | 464 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1429039 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1000140 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671432 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

655958 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577338 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.