Elementele esenţiale ale tulburării obsesiv-compulsive sunt obsesiile cu compulsii recurente, suficient de severe pentru a fi consumatoare de timp (durează mai mult de o oră pe zi) şi cauzează o detresă marcată sau o deteriorare semnificativă.

Obsesiile sunt idei, gânduri, impulsuri sau imagini persistente, care sunt experimentate ca intruzive şi neadecvate, care cauzează o anxietate sau o detresă marcată. Individul resimte obsesiile ca fiind intruzive, nu îi aparţin, nu îl reprezintă, îl sperie şi nu are control pe ele, însă ştie că sunt propriile sale gânduri. Cele mai frecvente sunt obsesiile legate de contaminarea cu microbi, de pe haine, clanţe, strângere de mână etc.; dubitaţiile repetate, se întreabă în continuu dacă a făcut unele lucruri ce ţin de rutină; necesitatea de a pune lucrurile într-o anumită ordine (ordine şi curăţenie perfectă, simetrie perfectă); impulsuri agresive de a-şi răni propriul copil, de a striga, înjurături în biserică şi imageria sexuală, secvenţe pornografice recurente.

Obsesiile nu sunt simple temeri sau îngrijorări în legătură cu problemele şi activităţile reale de viaţă, ci, de obicei, nu au legătură decât tangenţial cu viaţa reală, ca pretext pentru obiectul obsesiei.

Individul cu obsesii încearcă, de regulă, să ignore sau să suprime astfel de gânduri sau de impulsuri, ori să le neutralizeze cu un alt gând sau acţiune, care, de cele mai multe ori, este compulsivă (se repetă la nesfârşit în mod incontrolabil şi presupune o mare tensiune fizică şi psihică). El realizează că gândurile şi acţiunile lui sunt iraţionale, însă nu are capacitatea de a se controla şi de a se elibera de tensiune fără comportamentul compulsiv.

Compulsiile sunt comportamente repetitive concrete (se spală pe mâini, ordonează, curăţă, verifică) sau acte mentale (rugatul, număratul, repetarea de cuvinte în gând, al căror scop este de a reduce anxietatea sau detresa şi nu de a obţine plăcere sau gratificare). Persoana obsesivă se simte obligată să execute compulsia, ca să elibereze anxietatea şi starea de tensiune sau pentru a preveni un eveniment sau o situaţie temută care face obiectul obsesiei.

Cum se descoperă afecţiunea

Ca să fie diagnosticate, obsesiile sau compulsiile trebuie să cauzeze o detresă considerabilă, să fie consumatoare de timp şi să interfereze semnificativ cu rutina normală a individului, cu funcţionarea profesională ori cu activităţile şi relaţiile sociale şi familiale.

Preocupările ipohondrice sunt frecvente (teama de a nu se îmbolnăvi) cu vizite repetate la medici în căutarea reasigurării, sentimentele de vinovăţie şi responsabilitate la nivel patologic, de asemenea, sunt prezente şi insomniile cronice, asociate cu fatigabilitate, iritabilitate, stări depresive, atacuri de panică. Poate exista uz excesiv de alcool sau medicamente sedative, anxiolitice sau hipnotice.

Tulburarea obsesiv-compulsivă debutează, frecvent, în adolescenţă, dar poate apărea şi în copilărie sau perioada de adult. De obicei, debutează gradual, dar poate avea şi manifestare acută. Evoluţia este, de obicei, cronică, cu perioade de ameliorare, agravare şi exacerbare a simptomelor în perioadele stresante.

La adulţi, tulburarea obsesiv-compulsivă este frecvent asociată cu alte boli psihice care duc la necesitatea unei consultaţii psihiatrice şi anume: depresiamajoră, tulburarea anxioasă generalizată, fobiile, ticurile, tulburări de comportament alimentar şi unele tulburări de personalitate. Pot fi observate probleme dermatologice, precum excoriaţiile, eczemele cauzate de spălatul excesiv cu apă şi detergenţi sau pierderea părului în urma smulgerii.

Tratamentul acestei tulburări este atât de tip medicamentos, cât şi psihoterapeutic. Medicaţia de tip psihiatric constă în administrarea de inhibitori selectivi ai recaptării de serotonină, meniţi să inhibe rigiditatea şi compulsivitatea, iar psihoterapia are ca scop să redea controlul persoanei pe comportamentele, emoţiile şi gândurile sale. Important este ca persoana afectată de tulburarea obsesiv-compulsivă să reuşească să îşi controleze tulburarea şi nu invers.

Psiholog/psihoterapeut Elena HARBUR