Cui cereţi ajutorul dacă nu aţi fost tratat corect?
Sursa de Sănătate logo

protectiapacientilor-1384192808

protectiapacientilor-1384192808
Ştiri medicale

1037 vizite

12-11-2013

0 comentarii

Cui cereţi ajutorul dacă nu aţi fost tratat corect?

Articol publicat de Andreea Năstase
Pe lângă reclamaţia depusă la Colegiul Medicilor, orice pacient care se consideră victima unor greşeli sau nedreptăţi în sistemul medical de sănătate, poate cere ajutorul Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor ce are filiale peste tot în ţară. În acest sens, şi constănţenii pot benefica de sprijin şi consiliere pentru a-şi putea cunoaşte drepturile şi pentru a beneficia de ele.  „Aşa cum am spus de la deschiderea filialei constănţene, unul din obiectivele noaste importante este reprezentarea intereselor legitime ale pacienţilor din România, membri ai Asociaţiei, prin mijloace legale, în faţa oricăror persoane fizice, instituţii, organisme sau alte unităţi care asigură îngrijiri de sănătate, îngrijiri terminale, intervenţii medicale, servicii comunitare şi servicii conexe actului medical. În cazurile în care nu este posibilă soluţionarea problemelor pacienţilor pe căi amiabile, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor acordă asistenţă juridică consultativă sau, după caz, reprezentare în vederea soluţionării litigiilor prin cabinete de avocat, experţi sau societăţi specializate agreate de Asociaţie, în scopul reparării prejudiciilor suferite de pacienţi prin utilizarea produselor şi serviciilor de sănătate necorespunzătoare. Astfel că, vom veni în sprijinul pacienţilor constănţeni ori de câte ori aceştia ne vor solicita”, explică directorul filialei Constanţa, Maria Constandache. Simpla semnare a unui formular de adeziune la ANPP vă garantează dreptul de a beneficia de asistenţa Asociaţiei şi de a fi inclus în programele acesteia. Puteţi solicita formularul la numărul de telefon 0722.457.009 sau prin e-mail sesizari@protectiapacientilor.ro.
Taguri articol: ajutor Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor breaking stiri medicale tratament

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661364 vizite | 57217 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

46118 vizite | 8541 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

17531 vizite | 1785 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1431244 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1001425 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671632 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661364 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577655 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.