Cui îi este indicată chirurgia bariatrică
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

1138 vizite

02-03-2018

0 comentarii

Cui îi este indicată chirurgia bariatrică

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

În zilele noastre, obezitatea trebuie considerată mai puţin o problemă de estetică şi mai mult una de sănătate, care atrage după sine o serie de complicaţii medicale. Acestea pornesc de la simple dizabilităţi temporare sau permanente, până la scăderea duratei de viaţă.

Altfel spus, obezitatea este o boală în care se acumulează excesiv grăsime în organism, în special din cauza consumului de alimente, mai mare decât nevoile fiziologice, dar şi din cauza unor dereglări metabolice.

Soluţia în astfel de cazuri este doar chirurgia bariatrică, ce implică procedurile chirurgicale prin intermediul cărora se poate pierde în greutate sau procedura de by-pass la nivelul stomacului sau intestinului subţire.

„Aceasta se efectuează doar în cazul oamenilor supraponderali, care au o greutate mai mare de două ori decât cea ideală. Acest nivel de obezitate este deseori menţionat ca obezitate morbidă, deoarece poate determina mai multe probleme grave de sănătate, inclusiv unele potenţial mortale, printre care hipertensiune arterială, diabet zaharat de tip II, risc crescut pentru boli coronariene. În acelaşi timp, poate creşte inexplicabil riscul manifestării de atac de cord şi există o prevalenţă mai mare dezvoltării cancerului de sân, colon, prostată şi endormetrial”, a precizat dr. Rubin Munteanu, medic chirurg.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662220 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

144143 vizite | 26907 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

533498 vizite | 2776 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433253 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003785 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671790 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662220 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580297 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.