Cum afectează schimbarea orei organismul uman
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

874 vizite

29-10-2018

0 comentarii

Cum afectează schimbarea orei organismul uman

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Trecerea la ora de iarnă din acest weekend ne afectează, însă nu pe termen lung, sunt de părere specialiştii. Ei spun că avem nevoie de aproximativ o săptămână pentru a ne adapta la noul fus orar. Până atunci, însă, oamenii trebuie să se culce cu o oră mai devreme decât

s-au obişnuit, iar asta poate fi de cele mai multe ori foarte dificil. Desigur, există persoane care au impresia că îşi vor ajusta ceasul biologic destul de rapid, dar lucrurile nu se întâmplă mereu aşa. Pe de altă parte, sunt oameni care suferă de depresie sau alte probleme cardiace. În cazul lor, cercetările sugerează că ei dezvoltă un risc mai mare de sinucidere, respectiv, atacuri de cord.

Spre exemplu, un studiu la care au participat peste 3.000 de adulţi a arătat că odată cu schimbarea orei în luna octombrie, scade calitatea somnului. Mulţi dintre participanţii la studiu au declarat că se simt mult mai energici şi mai fericiţi decât înaintea trecerii la ora oficială de iarnă. Cu toate acestea, efectele amintite dispar rapid. Medicii mai spun că trecerea la ora de iarnă poate declanşa scăderea vigilenţei şi poate provoca oboseală accentuată, dar poate da şi dereglări hormonale, mai ales în ceea ce priveşte melatonina, hormonul responsabil tocmai cu reglarea ceasului biologic al organismului.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662231 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

145242 vizite | 27168 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

533732 vizite | 2785 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433275 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003826 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671791 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662231 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580324 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.