Cum este mai bine, să vaccinăm sau nu copiii?
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

137875 vizite

09-02-2017

90 comentarii

Cum este mai bine, să vaccinăm sau nu copiii?

Tot mai mulţi părinţi refuză să îşi vaccineze copiii, potrivit schemei obligatorii a Ministerului Sănătăţii, din cauza informaţiilor alarmante, negative, pe care le primesc de la persoane nu tocmai avizate să dea sfaturi medicale, în principiu, din mediul online.

Dr. Ionica Ciortan, medic primar pediatru, doctor în ştiinţe medicale, din cadrul Centrului medical Iowemed, răspunde neliniştilor părinţilor, dintr-o perspectivă profesionistă, punând în balanţă beneficiile şi riscurile imunizării prin vaccinare.
Potrivit specialistului, părinţii ar trebui să discute concret cu medicul de familie sau pediatru, despre necesitatea de vaccinare a copilului, înainte de a fi vaccinat. Astfel, aflăm că nu toţi copiii pot avea recomandare de vaccinare, împotriva anumitor boli, în funcţie de starea de sănătate la momentul actual, de antecedentele patologice, bolile cronice, sistemul imun dezechilibrat. Aşadar, putem discuta despre o vaccinare personalizată, în funcţie de stare de sănătate a fiecărui copil.

„Sunt de acord să se vaccineze copiii, conform recomandărilor Ministerului Sănătăţii, în special copiii cu risc crescut de îmbolnăvire, cu organism slăbit, din cauza unor boli cronice, deoarece aceştia au un risc mult mai mare de a face o complicaţie, după o boală contagioasă, din cauza sistemului imun dezechilibrat. De asemenea, recomandarea mea este să vaccinăm copiii, ţinând cont de fiecare organism în parte, şi să nu ne abatem de la imunizările strict obligatorii (pentru boli grave: difterie, tetanos, hepatită, tuse convulsivă). Atunci când trebuie vaccinat copilul, părinţii să discute atent cu medicul, pentru a se lua cea mai bună decizie. Dacă cel mic este sănătos, se recomandă a fi vaccinat, pentru evitarea unor posibile epidemii grave, împotriva bolilor care l-ar putea ucide, atât pe el, cât şi pe alţi copii vaccinaţi. Nici măcar virusurile cele mai grave nu pun în pericol viaţa unui copil sănătos. În schimb, în cazul copiilor care au deficit imun, manifestat prin pneumonii recidivante, malformaţii etc., medicul discută cu părinţii, se pun în balanţă elementele pro şi contra vaccinare şi, atunci, se vor asuma riscurile”, explică dr. Ionica Ciortan.

Autismul poate fi provocat de vaccin?

Autismul este o boală genetică sau epigenetică (dobândită intrauterin) şi are foarte multe forme şi grade de severitate. Manifestările copilului cu autism se pot produce din cauza unei disfuncţii şi dezvoltări deficitare ale creierului.

Medicul american Jeff Bradstreet, care a lansat teoria cum că vaccinul provoacă autism, a fost discreditat şi i s-a retras dreptul de a profesa. Însă, nici acum nu există studii clare, care să ateste că vaccinul provoacă autism sau, din contră, nu provoacă.

„Nu putem crede că facem vaccinul şi apare, imediat, autismul. Să ne dispară această idee din minte, nu poate fi explicată ştiinţific. Eu nu contrazic şi nu spun că un copil vaccinat va fi protejat 100% de acea afecţiune, nimeni nu poate afirma acest lucru. Dar, atâta timp cât nu s-a demonstrat ştiinţific că un vaccin poate provoca o boală de genul acesta, nu putem lăsa copiii nevaccinaţi împotriva bolilor grave, pentru că riscul de declanşare a unor epidemii este foarte mare”, mai spune medicul.
v v v
Totodată, nu este un secret faptul că vaccinurile au şi posibile efecte adverse, însă acestea sunt declanşate pe un fond imunitar dezechilibrat, când persoanele vaccinate au o predispoziţie spre a dezvolta acele afecţiuni. Efectele grave ale vaccinurilor au crescut din cauză că organismul nu se mai poate apăra eficient, este dezechilibrat imunologic, din cauza medicaţiei în exces, a alimentaţiei proce-sate industrial, plină de chimicale, precum şi de substanţe nocive din aer şi sol.

„Să te vaccinezi presupune câteva riscuri, mai mari decât cele care erau în trecut, dar, dacă nu te vaccinezi, şi tu, şi comunitatea aveţi riscuri mult mai mari. Suntem în situaţia în care oamenilor le este greu să decidă, dar trebuie să ne gândim foarte bine, să nu cumva să declanşăm vreo epidemie, pentru că, dacă se continuă aşa, suntem în acest risc, cu siguranţă”, concluzionează medicul specialist.

Taguri articol: sfatul medicului ionica ciortan medic primar pediatru vaccinuri riscuri disfuncţii familie

Comentează aici

49 comentarii

19 iulie 2025
ConnieRam
Jtjjsg wbmgxa

Greetings! Extremely serviceable recommendation within this article! It’s the crumb changes which choice turn the largest changes. Thanks a a quantity for sharing! https://ursxdol.com/amoxicillin-antibiotic/

18 iulie 2025
8i900
Hhhldq gkucdc

The thoroughness in this section is noteworthy. https://buyfastonl.com/furosemide.html

17 iulie 2025
ConnieRam
Iaaudv vxlacy

I couldn’t weather commenting. Profoundly written! este sitio

16 iulie 2025
b7npq
Iekyng sckvlm

cheap generic viagra uk online - buy online viagra can i buy viagra in japan

14 iulie 2025
ConnieRam
Qkwjht hyywac

order ranitidine generic - ranitidine order online zantac 300mg tablet

13 iulie 2025
5x36y
Kaengf igyevl

cialis over the counter in spain - evolution peptides tadalafil cialis side effects a wifeРІР‚в„ўs perspective

11 iulie 2025
g5xaq
Ybenuy cnasze

buy generic cenforce online - https://cenforcers.com/ cenforce usa

10 iulie 2025
b6d3q
Xljivl hsfkui

diflucan online - https://gpdifluca.com/ forcan order online

3 iulie 2025
mtczu
Explbq xpyzck

ed solutions - fast ed to take site pills erectile dysfunction

2 iulie 2025
xv67n
Ngwujj yrkzhe

oral deltasone 10mg - aprep lson deltasone 20mg generic

123...5

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662151 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

138361 vizite | 25749 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

532146 vizite | 2752 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433077 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003520 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671775 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662151 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580085 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.