Cum evoluează copiii, în primul an de viaţă
Sursa de Sănătate logo
Bebe

2292 vizite

11-07-2017

87 comentarii

Cum evoluează copiii, în primul an de viaţă

Există o serie de paşi pe care îi urmează fiecare copil în primii ani de viaţă. Cu toate că unii evoluează mai repede decât alţii, nu există motive de îngrijorare, decât dacă medicul pediatru vă indică acest lucru. Evoluţia copilului în primul an de viaţă constituie baza dezvoltării lui armonioase din punct de vedere fizic, psihic şi emoţional, pentru anii următori, spun medicii specialişti.

Iată care sunt reperele de apreciere a dezvoltării psiho-motorii în primul an de viaţă.


„Nou-născutul aude din primele zile după naştere. Acesta vede în ceaţă, în primele săptămâni, şi începe să vadă lasfârşitul primei luni de viaţă (întrezăreşte), când vede şi urmăreşte jucării colorate, îşi recunoaşte mama,reacţionează la stimuli luminoşi. Nou-născutul doarme foarte mult, uneori până la 20 ore pe zi. La aproximativ 6 săptămâni, gângurește şi zâmbeşte la cei din jur. La 3 luni, îşi ţine bine capul ridicat când este aşezat pe burtică, îşi urmăreşte mâinile ridicate deasupra capului când stă pe spate. La 4 luni, îşi ridică singur capul când este aşezat pe spate”, explică dr. Victoria Sava, medic pediatru.

La 5 luni, stă între perne, iar la 6 luni, stă în şezut, se întoarce de pe spate pe burtă, pronunţă primele cuvinte. La 7-8 luni, se târăşte, dezvoltă ataşament pentru unele jucării, biberoane. La 9-10 luni, se ridică în picioare și face primii pași în jurul patului. Merge singur la 11-12-13 luni.

Taguri articol: bebe primul an de viata victoria sava

Comentează aici

54 comentarii

12 octombrie 2025
casino games online real money
Notscm sjtiyr

More posts like this would prosper the blogosphere more useful.

10 octombrie 2025
oojvk
Doijvj llmpyy

I couldn’t turn down commenting. Well written! <a href="https://terbinafines.com/product/bentyl.html">TerbinaPharmacy</a>

28 august 2025
ConnieRam
Jzoebh ibedhy

This is the tolerant of delivery I unearth helpful. http://bbs.51pinzhi.cn/home.php?mod=space&uid=7111801

23 august 2025
ConnieRam
Qmboax jqdlum

xenical drug - <a href="https://asacostat.com/">on this site</a> buy xenical 120mg online cheap

20 august 2025
ConnieRam
Wsshba ociwqs

dapagliflozin order - https://janozin.com/# purchase dapagliflozin online

14 august 2025
ConnieRam
Jkkzds jfrdqh

Thanks towards putting this up. It’s well done. http://www.dbgjjs.com/home.php?mod=space&uid=531852

4 august 2025
ConnieRam
Vsvels rhlqfm

With thanks. Loads of knowledge! https://ondactone.com/spironolactone/

24 iulie 2025
cxxtm
Vlilso totrfj

The thoroughness in this break down is noteworthy. <a href="https://aranitidine.com/fr/acheter-fildena/">fildena comment reconnaitre le vrai produit</a>

21 iulie 2025
mn4l0
Onssib mtdxfv

More posts like this would create the online elbow-room more useful. https://prohnrg.com/product/atenolol-50-mg-online/

19 iulie 2025
ConnieRam
Mrojmr oivgao

Proof blog you have here.. It’s severely to find high calibre writing like yours these days. I truly comprehend individuals like you! Take vigilance!! https://ursxdol.com/clomid-for-sale-50-mg/

12...6

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662150 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

137976 vizite | 25659 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

532094 vizite | 2752 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433072 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003501 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671775 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662150 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580067 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.