Potrivit psihologului Alexandru Pleşea, copiii învaţă prin imitare. Îi observă pe adulţii din jurul nostru şi le imită gesturile, atitudinile, comportamentele. Când ei vor vedea adulţi nefericiţi, vor deduce faptul că acesta este modul corect de a trăi, iar fericirea nu este un obiectiv în viaţă.

Din nefericire, noi, adulţii, îi învăţăm să spună, prin imitare, dar fără să simtă sau să dorească, să spună „mulţumesc” sau „bună ziua”. „Conceptul de «cei şapte ani de acasă» nu mai are acelaşi înţeles ca pe vremuri, deoarece în cei şapte ani de acasă, părinţii îi educă în spiritul competiţiei cu orice preţ, cu idei de genul «dacă pierzi, eşti un ratat» sau «băiatul vecinei a luat note mai mari ca tine». Respectul faţă de oamenii din jur nu mai reprezintă o valoare atât de importantă pentru copiii noştri, deoarece noi, adulţii, am încetat să le mai spunem asta. Astfel, toate sugestiile pe care cei mari le dau celor mici, nu fac decât să stopeze şi să înlăture posibilitatea copilului să se implice emoţional într-un anumit aspect. Astfel, crescând, adultul va avea reţineri în a-şi face aşa repede prieteni, să râdă, să se bucure ca un copil, să treacă peste probleme, să se bucure de orice moment, aşa cum o făcea când era mic”, conchide psihologul Alexandru Pleşea.