Cum poate fi redus riscul de dezvoltare a neuropatiei diabetice
Sursa de Sănătate logo
Boli şi afecţiuni

1299 vizite

16-12-2018

0 comentarii

Cum poate fi redus riscul de dezvoltare a neuropatiei diabetice

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Medicii au diagnosticat, în ultimii ani, tot mai multe cazuri de diabet zaharat. Mai grav, o bună parte dintre pacienţi suferă de neuropatie diabetică, care este una dintre complicaţiile cronice ale diabetului. Aceasta afectează până la 66% dintre persoanele cu diabet 1. Neuropatia diabetică afectează unul sau mai mulţi nervi şi se manifestă prin diferite semne şi simptome, dintre care cele mai frecvente sunt paresteziile şi durerea. Persoanele care suferă de diabet zaharat ar trebui să efectueze periodic controale de rutină şi să se informeze despre metodele de prevenire a apariţiei complicaţiilor, cu precădere a neuropatiei diabetice.

Deşi acest tip de complicaţie este dificil de evaluat şi tratat, este extrem de importantă diagnosticarea precoce. În prezent, cea mai frecventă formă de neuropatie diabetică, polineuropatia senzitivo-motorie, presupune dureri foarte mari care afectează major calitatea vieţii bolnavului. Pe lângă durere, neuropatia diabetică aduce tulburări trofice şi circulatorii, care se manifestă în special la nivelul membrelor inferioare, vorbind astfel despre piciorul diabetic, care, dacă este neglijat, poate duce la amputaţie.

Prof. dr. Gabriela Radulian, preşedintele Societăţii de Neuropatie Diabetică spune că, deşi în multe cazuri pacienţii nu ştiu că au această complicaţie, neuropatia diabetică ar putea fi depistată în stadiile incipiente, prin intermediul unor programe de screening. Medicul este de părere că un tratament adecvat, încă de la început, ajută la îmbunătăţirea evoluţiei bolii şi reduce astfel impactul asupra calităţii vieţii. „Conform recomandărilor Asociaţiei Americane de Diabet, screening-ul neuropatiei diabetice trebuie efectuat la debutul diabetului zaharat de tip 2 şi la cinci ani de la diagnosticul diabetului de tip 1, iar apoi, cel puţin anual.

Screening-ul presupune anamneza pacientului şi o serie de teste clinice. Majoritatea pacienţilor cu neuropatie diabetică prezintă de cele mai multe ori simptome şi/sau semne specifice, care ar trebui recunoscute imediat de către clinician. În jur de unul din zece pacienţi prezintă simptomatologie evidentă de neuropatie diabetică, atunci când se pune diagnosticul de diabet zaharat, în timp ce după 25 de ani de la depistarea diabetului, aproximativ unu din doi pacienţi au semne clinice de neuropatie”, a explicat specialistul.

Dr. Radulian a precizat că toate complicaţiile cronice sau pe termen lung ale diabetului zaharat se dezvoltă treptat. Astfel, cu cât creşte durata de evoluţie a diabetului, mai ales în condiţiile unor valori glicemice necontrolate, cu atât este mai mare riscul de complicaţii cronice.

Specialiştii subliniază că pentru reducerea riscului de dezvoltare a neuropatiei diabetice, prioritatea este asigurarea unui control glicemic eficient.

Totodată, Federaţia Internaţională de Diabet atrage atenţia că un management strict al nivelului glucozei din sânge, caracterizat prin valori ale hemoglobinei A1c (media valorilor glicemice pe trei luni) < 7% poate conduce la o scădere cu 35% a riscului de amputaţii la nivelul piciorului.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662062 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

128718 vizite | 23956 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

530197 vizite | 2711 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432980 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003166 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671761 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662062 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579815 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.