Cum prevenim răceala şi gripa
Sursa de Sănătate logo
Ştiri medicale

2209 vizite

19-12-2015

91 comentarii

Cum prevenim răceala şi gripa

Aflaţi în plin sezon de răceală şi gripă, „alergăm” după fel de fel de sfaturi şi recomandări care să ne ajute să nu ne îmbolnăvim. Medicii spun că cel mai important este ca organismul să fie pregătit să facă faţă „avalanşei” de microbi şi viruşi şi, astfel, să ţină piept oricărei afecţiuni de sezon.

Regula de aur pentru a reduce riscul de îmbolnăvire este întărirea sistemului imunitar, însă nici alimentaţia nu iese din discuţie.

„Un organism sănătos înseamnă un sistem imunitar puternic. Ori, acest lucru presupune şi un stil de viaţă sănătos, o alimentaţie echilibrată, care să conţină, pe lângă proteina animală, şi multe vegetale.

Un alt pas important este acela de a păstra regulile de igienă cu stricteţe, atât acasă, cât şi în mediul social. În acest sens, o educare a copiilor în vederea susţinerii igienei este binevenită.

În cazul în care răceala debutează cu temperatură, frisoane sau dureri musculare, ea trebuie urmărită constant. În cazul în care simptomele persistă mai mult de 24 de ore, pacientul trebuie consultat în ambulatoriul de specialitate pentru a primi tratamentul adecvat”, a precizat dr. Mirela Stângaciu, medic de familie.

Taguri articol: stiri medicale raceala si gripa mirela stangaciu

Comentează aici

53 comentarii

1 februarie 2025
Tkmyum
Chwkxr niytcl

order zithromax pills - <a href="https://zyprmax.com/">azithromycin over the counter</a> order bystolic 5mg generic

19 ianuarie 2025
Juzcla
Etoetx aakxho

amoxil price - <a href="https://combamoxi.com/valsartan/">oral valsartan 160mg</a> buy ipratropium 100 mcg pills

18 ianuarie 2025
Gcijde
Cowpib ayacsx

isotretinoin 10mg drug - <a href="https://isotadron.com/dexamethasone/">dexamethasone medication</a> zyvox 600 mg generic

1...56

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662172 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

140503 vizite | 26200 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

532681 vizite | 2758 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433131 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003638 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671777 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662172 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580155 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.