Cum prevenim şi cum tratăm infecţiile respiratorii?
Sursa de Sănătate logo

p1070539-1353257559

p1070539-1353257559
Boli şi afecţiuni

1085 vizite

19-11-2012

0 comentarii

Cum prevenim şi cum tratăm infecţiile respiratorii?

Articol publicat de Andreea Năstase
Prevenţia şi tratarea infecţiilor respiratorii au fost temele principale din cadrul celei de-a doua ediţii a cursului „Şcoala Mamelor”, dedicat informării mămicilor şi familiilor despre creşterea corectă a copilului. Dezbaterea a avut loc la Centrul Medical Rizea, clinică ce a iniţiat întregul proiect. Alături de mămicile prezente la curs, s-au aflat şi trei tătici, care s-au arătat la fel de interesaţi de informaţiile lansate de pediatrii. „Am venit cu soţia pentru a înţelege din timp ce situaţii putem întâmpina şi cum le putem face faţă. Este la fel de important pentru mine să am grijă de copilul nostru în aceeaşi măsură ca soţia mea”, a explicat unul dintre tătici. „«Şcoala Mamelor» este o iniţiativă care susţine în primul rând prevenţia. Este foarte important ca viitoarele mămici să ştie cât mai multe informaţii despre prevenirea bolilor la care sunt expuşi cei mici, dar şi despre tratamentul corect destinat acestor grupe de vârstă, adică sugari”, a explicat dr. Mihai Rizea, coordonatorul proiectului, director al Centrului Medical Rizea. Prof. dr. Valeria Stroia, medic pediatru, a explicat de ce incidenţa bolilor respiratorii este mai ridicată în sezonul rece şi care sunt măsurile pe care mamele le pot lua pentru a combate aceste afecţiuni: „Răceala şi gripa comună sunt specifice sezonului rece datorită expunerii la frig. Această expunere la factorii de mediu duce la apariţia virusurilor. Copilul pierde căldură prin piele şi astfel este mai predispus la îmbolnăvire”. Confortul copilului începe să se diminueze când apar febra, obstrucţia nazală şi inflamarea căilor respiratorii care necesită controlul medical în cazul în care simptomele persistă mai mult de 1-2 zile. Este foarte important ca, pe lângă evitarea factorilor de mediu care pot provoca boala, să se respecte regulile de igienă a copilului şi a persoanelor care vin în contact cu acesta. Cu cât vârsta copilului este mai mică, cu atât posibilităţile de apărare ale organismului său sunt limitate. De aceea, medicii susţin în continuare alăptarea la sân a copilului cel puţin până acesta împlineşte o jumătate de an. Primii anticorpi care îl pot ajuta să treacă peste boală sunt luaţi chiar din laptele matern. „Primii anticorpi pe care copilul îi sintetizează vin din alăptarea la sân. Cu cât copilul este corect alimentat în primele şase luni, are o greutate normală şi este ferit de boli, cu atât organismul lui este mai puternic”, a completat dr. Valeria Stroia.   Simptomele răcelilor comune „Două grupe de vârstă sunt predispuse la îmbolnăvire în sezonul rece: copiii şi vârstnicii, cei care au un mecanism de apărare deficitar. Simptomele care apar în cazul gripelor şi răcelilor sunt: secreţia nazală abundentă, strănutul repetat, febra, tusea, durerea musculară, oboseala, dureri de cap şi înfundarea nasului. La sugari, primul simptom de inflamare a laringelui este refuzul de a mai înghiţii”, explică dr. Stroia. Medicii susţin că este foarte important şi numărul de episoade de îmbolnăvire pe an, care poate arăta părinţilor că cei mici au probleme cu sistemul imunitar şi le indică acestora ce tip de tratament trebuie să le administreze. Faţă de febră, care poate fi tratată acasă dacă nu depăşeşte valori mari, tusea poate fi un element care să atragă atenţia asupra unei posibile inflamaţii virale.   Infecţiile respiratorii produc complicaţii Medicii susţin că infecţiile respiratorii apar datorită anumitor tipuri de virusuri şi pot avea o evoluţie rapidă în cazul copiilor. „Dacă sugarul are sistemul imunitar slab, aceştia se pot exacerba şi pot crea boala. Printre cele mai frecvente, sunt faringita, rinita, amigdalita, sinuzita, bronşita şi otita. Aceste afecţiuni necesită monitorizarea medicală şi tratamentul individualizat pe grupe de vârste şi în funcţie de dimensiunea bolii”, a explicat dr. Gherghina Rizea, medic primar pediatrie generală. Medicii prezenţi la eveniment susţin că respectarea regulilor de igienă şi alimentaţie în creşterea copilului sunt esenţiale pentru a combate o serie de probleme de sănătate.  
Taguri articol: infectii respiratorii mihai rizea preventie tratament

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

655934 vizite | 13528 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

7447 vizite | 558 comentarii

De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie

8853 vizite | 463 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1429039 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1000140 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671432 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

655934 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577338 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.