Potrivit medicilor psihiatri, termenul hiperactiv se îreferă la o persoană mai activă în general, comparativ cu alte persoane de aceeaşi vârstă, la masă, înainte de culcare, lectură, studiu sau alte activităţi. Hiperactivul pare mereu în mişcare. Însă, existenţa doar a acestei caracteristici nu indică existenţa unei anomalii sau dereglări.

Medicii psihiatri afirmă că mulţi dintre noi sunt, într-un moment sau altul, mai activi ca de obicei. Unii copii prezintă o stare de superactivitate în mod constant, urmare nu a bucuriei sau a neliniştii, ci a faptului că părţi din creierul lor sunt afectate. În mod curent, aceşti copii sunt şi întârziaţi, prezintă o dezvoltare lentă (merg sau vorbesc foarte târziu) şi nu pot urma cursurile în mod normal la clasele cu profil special. Copiii hiperactivi pot sta doar câteva minute într-un loc şi chiar în acest timp prezintă un neastâmpăr excesiv.

„Ei vorbesc prea mult, în timpul orelor de clasă, au o putere de concentrare redusă, frecvent, se bat sau îşi provoacă fraţii, colegii, prietenii şi îşi strică foarte repede hainele şi jucăriile. Aceşti copii sunt foarte impulsivi şi se angajează în orice activitate fără să o gândească. Le este greu să-şi planifice dinainte munca sau joaca, fapt ce are drept consecinţă o activitate neglijentă la şcoală şi senzaţii de intensă frustrare în joacă şi în cercul prietenilor, neputându-se supune regulilor unui joc şi neluând în considerare sentimentele prietenilor lor. Şi, totuşi, în mod invariabil, dau vina pe alţii, pentru orice esec. În toate aceste situaţii, nu pot fi influentaţi prin judecata logică, iar comportarea lor nu se schimbă în cazul aplicării unei pedepse”, explică dr. Diana Cîrjaliu-Meliu, medic psihiatru.

Când este depistată hiperactivitatea

Multe mame semnalează că, încă de bebeluşi, unii copii au fost mult mai activi decât fraţii lor. Se întorceau pe burtă când erau lăsaţi singuri doar pentru câteva secunde, dădeau din picioare mai mult decât ceilalţi fraţi, dormeau mai puţin şi neregulat, aveau colici câteva luni după naştere şi erau foarte excitabili. Când se ridicau în picioare, stricau salteaua din pătuţ, sărind în el, neobosiţi.

„Un alt grup de cazuri se face cunoscut la începutul mersului. Aceşti copii arată o îndemânare în golirea sertarelor, în căţăratul pe mobile, ieşirea din paturi sau ţarcuri, iar supravegherea lor trebuie sa fie constantă, pentru a evita accidentele. Un al treilea grup de copii este recunoscut la intrarea în gradiniţă sau în şcoala primară. Ei sunt mai greu de manevrat, din cauza agitaţiei, neatenţiei şi a lipsei de maturitate”, mai spune medicul specialist.

Cum pot ajuta părinţii

Supravegherea medicală este foarte importantă. Fiecare copil hiperactiv trebuie văzut de un medic familiarizat cu sindromul hiperactivităţii. O medicaţie specială este, în general, utilă în tratarea hiperactivităţii. În ultimul timp, medicii pledează pentru o varietate de tratamente ce elimină cu totul utilizarea medicamentelor. Doze mari de felurite vitamine, regimuri alimentare şi exerciţii speciale au fost utilizate în scopul tratării hiperactivităţii.

„Să nu uităm de îndrumarea educaţională. Orice părinte care îşi dă seama de rezultatele inegale la învăţătură ale copilului (este foarte bun la unele materii şi foarte slab la altele) sau sesizează dezvoltarea mai lentă (copilul de opt ani nu-şi poate lega şireturile sau nu ştie care este dreapta şi stânga) trebuie să solicite evaluarea psihologică a copilului, care trebuie să fie urmată de un mod de educare specială. De asemenea, părinţii trebuie să acorde o atenţie foarte mare anturajului. Pentru a reuşi, avem nevoie de ajutorul fiecărei persoane din mediul copilului hiperactiv. Acesta include familia, profesorii, colegii, vecinii, prietenii care vin în vizită şi toţi cei care intră în contact cu copilul. Toţi aceştia pot fi utili, dacă înţeleg natura comportamentului copilului hiperactiv”, a explicat medicul psihiatru.