Cum te ajută metoda temperaturii bazale să rămâi însărcinată
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

1074 vizite

18-01-2018

0 comentarii

Cum te ajută metoda temperaturii bazale să rămâi însărcinată

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Orice femeie ştie că în perioada ovulaţiei cresc şansele de a rămane însărcinată. Astfel, metoda temperaturii ajută femeile să ştie când sunt la ovulaţie, prin măsurarea temperaturii, în fiecare dimineaţă.

„După ziua în care are loc ovulaţia, temperatura bazală a femeii creşte cu jumătate de grad Celsius sub influenţa hormonului feminin, progesteron. Măsuraţi-vă temperatura (sublingual, axilar, rectal), imediat după ce vă treziţi, dar neapărat după cel puţin cinci ore de odihnă deplină, chiar înainte să vă daţi jos din pat. Este foarte important ca temperatura să se măsoare corect, cu acelaşi termometru precis, în fiecare zi. Dacă este posibil, ideal ar fi să fie luată la aceeaşi oră”, au precizat specialiştii Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Euromaterna”.

Aceştia sunt de părere că reprezentantele sexului frumos trebuie să îşi noteze zilnic valorile temperaturii din perioada de fertilitate crescută. Apoi, după ce au remarcat trei valori succesive peste medie (pe baza măsurărilor anterioare din luna respectivă) înseamnă că ovulaţia a avut loc.

Această perioadă fertilă durează până în a treia zi după ovulaţie, a treia zi de temperatură crescută.

„Dacă ovulul nu a fost fertilizat, corpul femeii intră în a doua fază infertilă. Dacă femeia este răcită, are o infecţie virală, bacteriană, măsurarea temperaturii poate induce în eroare”, au explicat medicii.

Pentru detalii, apelaţi numărul de telefon al Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Euromaterna”, 0241.605.555.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661548 vizite | 57221 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

68132 vizite | 11771 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

17790 vizite | 1805 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1431893 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1001785 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671682 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661548 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

578173 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.