De câte ori pe lună putem apela la medicul de familie
Sursa de Sănătate logo

11 iunie medic de familie sc 1

11 iunie medic de familie sc 1
Medicina de familie

1525 vizite

09-07-2014

0 comentarii

De câte ori pe lună putem apela la medicul de familie

Articol publicat de Andreea Năstase

„De câte ori am dreptul la consultaţii medicale?”, „Trebuie să mă programez de fiecare dată când am nevoie de trimitere de la medicul de familie?”
Sunt doar câteva dintre întrebările pe care şi le pun pacienţii asiguraţi când vine vorba de vizita la cabinetul de medicină de familie. Reprezentanţii medicilor de familie explică ce drepturi au pacienţii asiguraţi când ajung la medicul de familie. „Tineri sau vârstnici, pacienţii asiguraţi pot ajunge la medicul de familie şi de mai multe ori în aceeaşi lună, dacă apar probleme de sănătate. Însă, potrivit noului contract - cadru, pacienţii asiguraţi beneficiază de patru consultaţii pe lună, dintre care două la medicul de familie şi două la medici de alte specialităţi. Pe de altă parte, normele nu limitează numărul de consultaţii pentru probleme de sănătate noi. Ori de câte ori o persoană are o problemă, în sensul că se simte rău, acea persoană se poate adresa medicului de familie fără nici o restricţie”, explică dr. Laura Maria Condur, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie „Tomis”. În cazul în care un pacient asigurat consideră că medicul de familie nu şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu, a făcut o greşeală din cauza căreia bolnavul a avut de suferi sau a fost în pericol, îl poate reclama pe acesta la Colegiul Medicilor din Constanţa. „Toate nemulţumirile sau greşelile medicale se reclamă la Colegiul Medicilor. Acolo se stabileşte dacă este vorba despre malpraxis şi în ce condiţii a fost nedreptăţit pacientul sau a fost privat de serviciile medicale pe care le are prin lege. Tot acolo, odată cu probarea diagnosticului, se realizează sau nu şi dosarul penal, caz în care medicul îşi poate pierde dreptul de liberă practică. Casa de Asigurări de Sănătate nu poate controla decât serviciile decontate medicilor, nu şi modalitatea în care acestea au ajuns la pacient”, a declarat, pentru Cuget Liber, Laura Maxim, purtătorul de cuvânt al CJAS Constanţa.

Taguri articol: breaking laura maxim medicina de familie stiri medicale

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

657882 vizite | 15132 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

7510 vizite | 610 comentarii

De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie

8928 vizite | 517 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1429092 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1000148 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671436 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

657882 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577338 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.