Mulţi cercetători spun că bulimia nu este văzută neapărat ca o boală, cât ca un „obicei sau model de comportament înrădăcinat într-o personalitate”. Mai mult decât atât, pacienţii bulimici au o greutate relativ normală, ceea ce îi diferenţiază de cei anorexici, şi prezintă câteva caracteristici în funcţie de existenţa cărora va fi luat în considerare diagnosticul de bulimie.

Primul criteriu de care trebuie să ţinem seama este prezenţa unor episoade repetate de exces de alimentaţie. Această idee, însă, poate fi cu uşurinţă interpretată, astfel încât a fost specificată şi o nuanţare. Excesul se referă la faptul de a mânca, într-o anumită perioadă de timp, o cantitate de mâncare care este în mod evident mai mare decât s-ar consuma de obicei, în aceeaşi situaţie.

Un alt aspect important al excesului se referă la existenţa lipsei de control, adică a incapacităţii de a nu mânca sau de a se opri din mâncat. De multe ori, lipsa controlului este verbalizată ca renunţare la efortul de a controla comportamentul alimentar.

Persoanele cu bulimie sunt de obicei ruşinate de problemele alimentare pe care le au şi mai degrabă încearcă să-şi ascundă simptomele, ceea ce face ca excesul de alimente să aibă loc în secret sau foarte discret. Acest exces continuă şi când persoana se simte inconfortabil sau chiar „dureros” de sătulă.

Ceea ce poate genera un episod excesiv sunt efectele negative, secvenţele interpersonale/relaţionale, constrângerile dure ale dietelor, sentimentele negative cu privire la greutate, forma corporală, plictiseala etc.