De ce este importantă ecografia morfologică
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

840 vizite

26-07-2018

0 comentarii

De ce este importantă ecografia morfologică

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Aţi rămas însărcinată şi nu ştiţi exact cum se dezvoltă bebeluşul în burtică? După ce aţi scăpat de inevitabilele greţuri din primul semestru, trebuie să ştiţi că ecografia morfologică din trimestrul al II-ea este cea mai importantă investigaţie din timpul sarcinii. De ce? Pentru că aceasta vă arată nu doar cum se dezvoltă organele celui mic, dar puteţi vedea şi dacă totul este în regulă cu el.

Această ecografie se face în săptămânile 19-22 de sarcină, nu mai târziu, dar nici mai devreme, spun specialiştii. Investigaţia se realizează în acest interval, pentru că fătul este foarte bine dezvoltat, iar poziţia lui în uter permite, astfel, o vizualizare bună a parametrilor care ne indică dacă este sănătos sau dacă suferă de o anumită malformaţie.

Desigur, această investigaţie se poate face şi la 24 de săptămâni, în situaţii excepţionale, dar dacă se întâmplă ca medicii să găsească semne ale unor anomalii, lucrurile se complică, întrucât este nevoie de amniocenteză pentru a confirma diagnosticul, iar rezultatul nu vine pe loc, deci sarcina avansează destul de mult până puteţi avea un diagnostic final. Problema apare în cazul unui diagnostic nefavorabil, pentru că în această situaţie, întreruperea sarcinii nu mai este posibilă. Potrivit specialiştilor Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Euromaterna”, în cel de-al doilea trimestru de sarcină, viitorul bebeluş se dezvoltă foarte mult.

„În săptămâna 19, el îşi dezvoltă sistemul imunitar şi este tare jucăuş: se joacă des cu cordonul ombilical, îl împinge cu picioruşele. Totuşi, îl puteţi linişti dacă vă mângâiaţi burtica. Dacă este fetiţă, sistemul reproducător este deja format, dar dacă este băieţel, sistemul reproducător este aproape complet format. Apoi, în săptămâna 20, el înghite cantităţi din ce în ce mai mari de lichid amniotic ceea ce-i provoacă sughiţuri. De asemenea, este din ce în ce mai receptiv şi i s-au format complet oasele urechii interne şi-i puteţi vedea năsucul, ajuns acum la forma completă. Foarte important, micuţul loveşte din ce în ce mai des şi mai puternic cu picioruşele şi mânuţele”, au declarat cadrele medicale.

Acestea au precizat că în săptămâna 21, inimioara îi bate din ce în ce mai tare (o puteţi auzi cu stetoscopul - 120 - 140 ori/minut), iar placenta este formată complet.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662045 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

126748 vizite | 23533 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

529828 vizite | 2685 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432971 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003127 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671760 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662045 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579791 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.