De ce nu este recomandat laptele dulce, vara
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

3081 vizite

12-08-2016

90 comentarii

De ce nu este recomandat laptele dulce, vara

Potrivit specialiştilor, laptele dulce nu este recomandat a fi consumat în sezonul cald, deoa-rece, pe lângă faptul că se alterează mult mai repede, din cauza căldurii excesive, devine un aliment care produce dezechilibre în organism şi simptome de disconfort. Medicii recomandă înlocuirea acestuia cu iaurtul, dar şi cu laptele de origine vegetală, mult mai uşor de tolerat în sezonul estival. „Iaurtul şi chefirul sunt mult mai recomandate pe perioada verii, în detrimentul laptelui dulce, care poate să producă intoleranţă, balonări şi chiar alergii celor care au probleme. Este recomandată şi brânza, mai puţin bogată în grăsimi, iar pentru cei care au alergii sau intoleranţă la proteina laptelui de vacă, le recomandăm laptele de origine vegetală, de migdale, care are de 20 de ori concentraţia de calciu mai mare decât laptele de origine animală. Desigur că există şi alte tipuri de lapte vegetal care se găsesc în comerţ, dar care se pot procesa şi în casă, fără niciun fel de adaos de conservanţi”, a declarat dr. Ionica Ciortan, specialist medicină internă.

Taguri articol: alimentatie dietă şi frumusețe bebe

Comentează aici

51 comentarii

27 iunie 2025
2n8lc
Lyswiw affhmx

order esomeprazole 20mg online cheap - https://anexamate.com/ order esomeprazole 40mg pill

25 iunie 2025
uhyuj
Qdpkmn jugjwq

buy generic augmentin over the counter - https://atbioinfo.com/ ampicillin pills

23 iunie 2025
hp7ta
Kvnxbc nlxvze

order azithromycin 250mg online cheap - tindamax generic order nebivolol pill

21 iunie 2025
bmjj4
Faqppw wfrqsv

cost amoxicillin - buy combivent paypal order generic ipratropium

18 iunie 2025
xbrqx
Kkdysr wgwxnk

buy generic inderal online - buy plavix paypal methotrexate oral

11 iunie 2025
dosage of flagyl for diverticulitis
Wqvxja hwqbqg

Thanks for sharing. It’s acme quality.

9 iunie 2025
buy cialis london
Fhxlee kdtenl

Good blog you be undergoing here.. It’s severely to espy great status article like yours these days. I honestly appreciate individuals like you! Withstand guardianship!!

1 iunie 2025
vklzp
Cvmvuh kahjme

order modafinil 200mg without prescription cost modafinil order generic modafinil 200mg buy generic provigil modafinil generic buy provigil without a prescription buy modafinil 100mg online cheap

17 mai 2025
Cdwyqz
Nvswpi iuascm

valtrex order online - fluconazole 100mg ca buy fluconazole for sale

16 mai 2025
Jxjjqo
Eggext ozqbzz

zofran 4mg cheap - buy simvastatin 20mg for sale simvastatin 10mg canada

1234...6

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662701 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

179448 vizite | 31469 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

538129 vizite | 2896 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1434003 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1005412 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671842 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662701 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

581064 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.