Copilul a răcit. Îi curge nasul, strănută. Panica a cuprins deja toată casa. Mama e prima care ia atitudine pe un ton grav: "Asta ne mai lipsea acum". E schimbată la faţă. Tatăl deja îşi pune pantalonii de trening şi dă asigurări: Mă duc repede la farmacie că e non-stop. Ce iau?". Şi lista începe să se înşire pe o foaie A4 şi pe spezele a câtorva sute de lei. Experienţa de părinte te transformă, în zilele noastre, cel puţin într-un farmacist destoinic dacă nu chiar într-un medic pediatru la început de drum. Le ştii pe toate.

Dar toate astea pentru ce? Pentru o banală răceală pe care şi noi, când eram copii, o încercam de câteva ori pe an. Doar că părinţii noştri nu dădeau buzna în farmacii, nici la urgenţă. Ceaiul cald, paracetamolul şi tradiţionala frecţie. Iar dacă ne încerca şi febra sau aveam roşu în gât, atunci nu scăpam fără şosetele în oţet, cartofii la gât sau albastrul de metil în gât. Şi nu mai murea nimeni şi nici complicaţii nu făceam. Asta pentru că, în primul rând, părinţii nu se panicau şi evaluau corect şi calm situaţia. Bineînţeles, şi principiul "ceea ce nu ştii nu te afectează" funcţiona de minune. Nu erau mii de medicamente, farmacii, clinici şi spitale. Antibioticele erau atât de rare... Ţin minte că ajungeam la medicul de familie o dată la câţiva ani şi atunci era tragedie. Nu plecam fără injecţii - penincilină mai ales. Şi nu erau seringi din plastic, nici branule cu fluturaşi. Aveam o vecină la erajul 1, care făcea injecţii la tot cartierul. Şi acum îmi vin în minte trusele ei metalice, argintii şi seringele din sticlă şi metal pe care le fierbea înainte de folosire. Era cel mai mare inamic al copiilor bolnavi. Dar ne încălzeau explicaţiile mamei: "Tanti Margareta are mâna uşoară. Nici nu simţi".

Din păcate, această ştiinţă ne-a fost insuflată de o avalanşă nocivă de farmacii, medicamente, reclame atât de agresive încât copiii mei ştiu mai multe nume de antitermice decât personaje de desene aninamte. La radio în maşină, la TV, pe interne, pe stradă... peste tot reclame la medicamente. Şi la fiecare colţ de stradă, cel puţin trei farmacii, lipite una de alta fără nici cel mai mic disconfort al unei posibile concurenţe. "Este pentru toată lumea", pare să fie sloganul nespus al farmaciilor. Şi adevărul e că toate sunt pline.