De ce nu mai avem răbdare cu natura?
Sursa de Sănătate logo
Pediatrie

3946 vizite

24-10-2016

101 comentarii

De ce nu mai avem răbdare cu natura?

Copilul a răcit. Îi curge nasul, strănută. Panica a cuprins deja toată casa. Mama e prima care ia atitudine pe un ton grav: "Asta ne mai lipsea acum". E schimbată la faţă. Tatăl deja îşi pune pantalonii de trening şi dă asigurări: Mă duc repede la farmacie că e non-stop. Ce iau?". Şi lista începe să se înşire pe o foaie A4 şi pe spezele a câtorva sute de lei. Experienţa de părinte te transformă, în zilele noastre, cel puţin într-un farmacist destoinic dacă nu chiar într-un medic pediatru la început de drum. Le ştii pe toate.

Dar toate astea pentru ce? Pentru o banală răceală pe care şi noi, când eram copii, o încercam de câteva ori pe an. Doar că părinţii noştri nu dădeau buzna în farmacii, nici la urgenţă. Ceaiul cald, paracetamolul şi tradiţionala frecţie. Iar dacă ne încerca şi febra sau aveam roşu în gât, atunci nu scăpam fără şosetele în oţet, cartofii la gât sau albastrul de metil în gât. Şi nu mai murea nimeni şi nici complicaţii nu făceam. Asta pentru că, în primul rând, părinţii nu se panicau şi evaluau corect şi calm situaţia. Bineînţeles, şi principiul "ceea ce nu ştii nu te afectează" funcţiona de minune. Nu erau mii de medicamente, farmacii, clinici şi spitale. Antibioticele erau atât de rare... Ţin minte că ajungeam la medicul de familie o dată la câţiva ani şi atunci era tragedie. Nu plecam fără injecţii - penincilină mai ales. Şi nu erau seringi din plastic, nici branule cu fluturaşi. Aveam o vecină la erajul 1, care făcea injecţii la tot cartierul. Şi acum îmi vin în minte trusele ei metalice, argintii şi seringele din sticlă şi metal pe care le fierbea înainte de folosire. Era cel mai mare inamic al copiilor bolnavi. Dar ne încălzeau explicaţiile mamei: "Tanti Margareta are mâna uşoară. Nici nu simţi".

Dar aşa am crescut fără pastile, fără siropele, fără antibiotice, fără spraiuri nazale sau nebulizatoare. Acum, dacă îmi iei nurofenul sau panadolul baby din casă este ca şi cum mă laşi dezarmat în faţa unei armate de troli. Cum să iei copilului febra doar cu comprese şi mult ceai? Cum să tratezi răceala doar cu o batistă, miere pe pâine şi multă... joacă. Când eu ştiu atâtea scheme de tratament. Am atâtea informaţii şi produse la îndemână. Pot combina medicina naturistă cu cea alopată atât de uşor şi firesc... Parcă ar fi şi păcat să stau deoparte şi să las natura să îşi facă singură treaba.

Din păcate, această ştiinţă ne-a fost insuflată de o avalanşă nocivă de farmacii, medicamente, reclame atât de agresive încât copiii mei ştiu mai multe nume de antitermice decât personaje de desene aninamte. La radio în maşină, la TV, pe interne, pe stradă... peste tot reclame la medicamente. Şi la fiecare colţ de stradă, cel puţin trei farmacii, lipite una de alta fără nici cel mai mic disconfort al unei posibile concurenţe. "Este pentru toată lumea", pare să fie sloganul nespus al farmaciilor. Şi adevărul e că toate sunt pline.

Din păcate, ne-am pierdut încrederea în noi, în natură, şi atunci încercăm să forţăm lucrurile să evolueze nefiresc. De ce să stau răcit o săptămână când mă pot pune pe picioare în două zile cu cinci pumni de pastile. De ce să las copilul să se lupte cu febra, când îi pot turna două sticle de nurofen şi eferalgan pe gât. Şi mulţumiţi că am rezolvat problema iute, ne vedem liniştiţi de preocupările noastre cotidiene. Însă, această grabă a noastră cu natura are efecte dezastruoase pe termen lung.

Taguri articol: pediatrie parinti bebe e bolnav bebe

Comentează aici

63 comentarii

duminica, 22 martie
Dlifqd
Brpxof whcabh

Registre-se no Mostbet e comece uma jornada cheia de adrenalina e prêmios - https://mostbetpt.pro/bonus/ , Mostbet – o mais generoso cassino online com 100% de bônus + 270 giros de graça .

18 martie
Wfhghw
Acqbst vztpuv

The best casino online is Betano https://betanogame.org/. Unlock 100% up to €500 plus free spins and enjoy non-stop action. Fast payouts, huge tournaments and endless fun await you.

12 martie
Aqfaep
Hdipch hcglre

FanDuel Casino is America's #1 online casino, delivering non-stop thrills with ignition game , aristocratic slots like Huff N' Word, and live affairs act right at your fingertips. Mod players stir 500 Hand-out Spins supplementary $40 in Casino Bonus just in return depositing $10—plus up to $1,000 back on first-day net losses. Calling all Thrillionaires: join now, butter up your style, and upon every blink into epic wins!

11 martie
Xwkalg
Zxbjlr ybaphz

Upon the millions winning colossal on fan maxxwins – the #1 legitimate money casino app in America. Get your $1000 TEASE IT AGAIN hand-out and refashion every relate, hand and somersault into bona fide readies rewards. Irresponsibly payouts, huge jackpots, and non-stop action – download FanDuel Casino again and start playing like a pro today!

8 martie
Kxehkd
Eimnpm znmwlj

Commande simple, rapide, securisee. Large choix de generiques et de marques. Livraison discrete meme le dimanche. Sante24h – votre sante ne dort jamais.cartidin

7 martie
Rtxmbi
Bwzmon oryjvn

Leky bez premrstenych cen. Az 80 % uspora > opravdovalekarna.cz opravdovalekarna.cz

4 martie
Lytetk
Azwrfd bqlltg

DraftKings casino promotions Casino: Crown your wins today. Play $5 for 500 spins on Cash Eruption + up to $1,000 in first-day credits back. Real thrills, real rewards!

2 martie
Dinjin
Rcgwet bgdeea

stake mines — where the biggest streamers play and the wins hit hardest. Fast crypto transactions, exclusive bonuses, and thousands of top-tier games. Level up your game today.

26 februarie
Bcwspa
Egkgtz qnnybb

Ride the buffalo wave to wealth. buffalo diamond triggers multiplier magic, retriggers, and life-altering jackpots. Spin now!

23 februarie
Oiqtel
Arvscl gfzwvl

Sweet Bonanza is the ultimate treat for slot fans: colorful, volatile, and wildly rewarding. Free spins sweet bonanza xmas turn small bets into huge hauls. Your sugar rush starts here!

12...7

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662411 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

163979 vizite | 29465 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

536030 vizite | 2877 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433726 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1004440 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671816 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662411 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580686 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.