„Trebuie să acceptăm evidenţa: manipularea este inerentă oricărei comunicări, de orice natură ar fi ea. Comunicarea cu sine însuşi, cu altul, cu alţii”, spune Erica Guilane-Nachez.

Manipularea psihologică este un tip de influenţă socială care urmăreşte schimbarea percepţiei sau comportamentului celorlalţi cu ajutorul unor tactici ascunse, amăgitoare sau chiar abuzive. Pentru că manipulatorul îşi urmăreşte doar propriile interese, deseori în detrimentul altora, aceste metode putând fi considerate exploatatoare, imorale şi înşelătoare.

Manipularea psihologică ar putea fi definită ca exercitarea influenţei prin deformarea gândurilor şi exploatare emoţională, cu intenţia de a scădea voinţa cuiva, de a controla şi de a avea beneficii de pe urma persoanei manipulate.

Orice cuvânt pe care îl foloseşti, orice gest, privire, comportament sau moment în care comunici au ca scop obţinerea unui beneficiu. Poate că beneficiul nu este tot timpul ceva material, uneori doar vrei ca beneficiul să te facă să te simţi bine, să te relaxezi, dar şi acesta este tot un câştig.

Nu facem nimic, dacă nu obţinem nimic! Aşa că în momentul în care ai interacţionat cu altcineva şi ai spus primul cuvânt, deja te-ai folosit de o metodă de influenţare ca să ai un beneficiu.

Diferenţa dintre oameni constă în calitatea cuvântului pe care îl folosesc şi scopul lui, adică ce urmăreşte să obţină cu asta. Manipularea este un instrument, o tehnică de influenţare, însă etica ei este dată de persoana care o foloseşte şi nu de instrument în sine.

În funcţie de etică, moralitatea şi nivelul educaţional al persoanei care foloseşte tehnica manipulării pe toate cele trei planuri: verbal, nonverbal şi paraverbal, intenţia şi scopul sunt cele care fac diferenţa între tipurile de manipulare. Amintim aici manipularea care se face numai în interesul celui care o exercită şi în defavoarea persoanei de la care se doreşte beneficiul (manipulare negativă), manipularea în interesul persoanei manipulate (manipulare pozitivă, persuasiune, influenţare) şi

manipularea care are ca scop satisfacerea ambelor persoane (manipulare dublu pozitivă pe principiul win-win).

Diferenţa dintre persuasiune şi manipulare este legată de trei puncte cheie: intenţia din spatele încercării de a influenţa, transparenţa procesului de influenţare, beneficiul influenţării.

Tocmai de aceea, persuasiunea înseamnă convingere, încercarea de a-i convinge pe cei din jurul nostru să ne împărtăşească punctul de vedere într-un mod transparent. Intenţia din spatele persuasiunii este una benefică, în sensul în care ambele părţi au de câştigat.

Persuasiunea este un simplu act de influenţare prin exprimarea propriei opinii, care nu aduce un prejudiciu altei sau altor persoane şi nu urmăreşte un beneficiu ascuns.

XXX

Pe de altă parte, manipularea este o acţiune conştientă şi determinată asupra unei persoane sau grup de a o determina să acţioneze în dezinteresul său (dar în interesul manipulatorului), prin a-i specula sensibilităţile, punctele vulnerabile, a-i determina un comportament bazat pe frică, vinovăţie, ruşine sau îndatorare, folosindu-se de minciună, inducerea în eroare, jumătăţi de adevăruri şi denaturarea realităţii, dând senzaţia persoanei manipulate că are libertatea deciziei şi a gândirii, în timp ce intenţiile reale ale manipulatorului sunt bine ascunse şi mascate.

Practic, manipulatorul te pune în situaţia în care să crezi că îţi face o favoare, te ajută, îţi vrea binele, iar tu trebuie să faci ca el, chiar dacă nu îţi place, îţi «dă voie» să alegi, să te hotărăşti, în timp ce el deja ţi-a construit plasa de păianjen… Mai trebuie doar să spui „da”…

Cum te aperi de manipulare? Fii curios în permanenţă, fii vigilent, întreabă şi pune-ţi întrebări, observă!

Când lucrurile nu merg în direcţia potrivită pentru tine, când este contrar intereselor tale sau pur şi simplu rezultatul nu este în interesul tău, când te simţi folosit şi dacă spui că nu se schimbă nimic, atunci ai la îndemână armele împotriva manipulării: spune NU!

Evaluează situaţia, relaţia, persoana, ia decizii, asumă-ţi responsabilitatea şi acţionează! Se numeşte discernământ.

Psiholog Elena HARBUR