Deformările coloanei vertebrale sunt vizibile cu ochiul liber
Sursa de Sănătate logo
Sănătate

484 vizite

04-03-2021

0 comentarii

Deformările coloanei vertebrale sunt vizibile cu ochiul liber

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Părinţii se prezintă, uneori, cu cei mici, la doctor, din cauza unor afecţiuni pe care le observă la coloana lor vertebrală. Cele mai importante deformări majore de coloană vertebrală sunt scolioza, cifoza, lordoza şi combinaţiile dintre ele. Deformaţiile de cutie toracică sunt pectus carinatus (adică bombarea în exterior a sternului) şi pectus excavatum (deformarea în interior a sternului).

Dr. Ionica Ciortan este de părere că, încă din primii ani de viaţă ai copilului, este important, atât pentru părinţi, cât şi pentru pediatri şi medicii de familie, să urmărească etapele de dezvoltare şi de dinamică ale copilului: mersul, poziţia, evoluţiile pe care acesta le realizează de-a lungul lunilor şi anilor.

„În special la copilul mic şi preşcolar şi la copilul şcolar şi adolescent, afecţiunile coloanei vertebrale pot deveni vizibile cu ochiul liber, ele putând chiar să conducă spre afecţiuni secundare, dacă nu sunt depistate şi tratate la timp. Un părinte poate vedea clar o poziţie deficitară a corpului, urmărind planurile principale ale corpului, poziţia umerilor, toracele, tipul de respiraţie şi linia coloanei vertebrale”, a explicat medicul.

Ca urmare, în momentul în care observaţi la copiii dumneavoastră aceste denivelări la nivelul umerilor sau o ridicătură în zona cervicală laterală sau copilul acuză dureri la nivelul spatelui sau picioarelor, este bine să vă adresaţi medicului pediatru, pentru evaluarea deformaţiei, precizarea de diagnostic şi efectuarea diferenţei între atitudini vicioase posturale şi modificările clinice osteoarticulare.

Specialistul a precizat că abia după examinarea clinică specifică se va recomanda un set de analize pentru verificarea nivelului mineralelor din sânge şi al vitaminei D, radiografie de segment de coloană vertebrală şi altele. Desigur, sunt situaţii în care există şi recomandarea efectuării a diferite examene de specialitate, cum ar fi ortodonţie, oftalmologie, ORL, ortopedie etc.

Monitorizarea copilului în această etapă de către o echipă de specialişti, coordonată de medicul pediatru, este foarte utilă şi necesară pentru depistarea precoce a afecţiunii. În acelaşi timp, medicii pot recomanda nişte şedinţe de gimnastică medicală sau purtarea unui corset pentru corecţia posturală sau a unui corset rigid.

Mai departe, supravegherea recuperării copilului postoperator, dar şi integrarea lui în colectivitatea şcolară şi socială impun şi colaborarea cu un psihoterapeut.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662046 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

126933 vizite | 23564 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

529849 vizite | 2687 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432971 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003129 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671760 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662046 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579792 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.