Dermatita atopică apare cel mai des la copii
Sursa de Sănătate logo
Pediatrie

7477 vizite

19-06-2018

0 comentarii

Dermatita atopică apare cel mai des la copii

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Dermatita atopică este o afecţiune care se manifestă prin apariţia pe piele a unor zone iritate, de culoare roşie, cu senzaţie puternică de mâncărime. Specialiştii spun că afecţiunea este foarte des

întâlnită în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între două luni şi cinci ani. Totodată, sunt şanse mari ca un copil să moştenească dermatita atopică dacă în familie sunt cazuri de alergii, astm şi nu numai.

De precizat că simptomele de dermatită atopică pot apărea în orice perioadă a anului.

Boala se manifestă prin piele uscată, roşiatică, pe obraji şi care se

întinde până spre bărbie. Apoi, apare un inel roşu în jurul gurii sau blistere aproape de buze (acestea pot fi fie cu crustă, fie apoase), dar şi iritaţii în creştetul capului, pe braţe sau în orice altă zonă unde pacientul poate ajunge să se scarpine.

Trebuie menţionat, de asemenea, că persoana afectată este foarte nervoasă şi are un somn agitat.

La copiii între doi şi 18 ani, dermatita atopică se manifestă prin iritaţie care începe în zona cefei şi se întinde până la încheietura mâinii, genunchi, coate, glezne. În acelaşi timp, pe corp poate fi observată o iritaţie cu aspect solzos de culoare albă sau maronie, o iritaţie cu blistere, iar pielea pare dură, aspră şi groasă.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662194 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

141823 vizite | 26466 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

532942 vizite | 2761 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433178 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003703 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671782 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662194 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580205 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.