Diagnosticată cu o boală rară, o fetiţă trăieşte doar cu o formulă specială de lapte
Sursa de Sănătate logo
Boli şi afecţiuni

2819 vizite

20-12-2016

0 comentarii

Diagnosticată cu o boală rară, o fetiţă trăieşte doar cu o formulă specială de lapte

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Tirozinemia este o boală rară care, cel puţin la nivelul judeţului Constanţa, a afectat doar o singură persoană, o fetiţă de numai trei anişori. „Micuţa noastră pacientă are ficatul bolnav şi trebuie să facă tratament toată viaţa sau cel puţin până la transplant. Din păcate, aceasta este o boală pe toată viaţa. Ea a ajuns în atenţia medicilor din cauza insuficienţei hepatice de care suferea. Altfel spus, ficatul nu mai producea proteine şi avea edeme, lichid în burtă etc.”, ne-a declarat dr. Cristina Mihai, medic primar Pediatrie, Diabet şi Boli Nutriţie Copii.

Între timp, mama a dus-o şi la Paris, la un spital unde au un compartiment special pe boli metabolice şi unde primeşte tratamentul de care are nevoie. Din nefericire, fetiţa are mari restricţii alimentare, nu are voie să mănânce deloc proteine, iar alimentele care i se dau sunt strict controlate.

Mai mult decât atât, ea a primit o formulă specială şi de lapte şi trebuie s-o bea pentru ca aceasta să-i aducă aminoacizii necesari în orga-nism, a precizat specialistul. De precizat că fetiţa a fost diagnosticată încă de la vârsta de trei luni. De atunci, ea nu are voie să mănânce lactate, carne sau ouă, şi tot de atunci trăieşte datorită medicamentelor care se găsesc numai în Franţa.Această boală, tirozinemia este o afecţiune genetică, ce presupune, practic, lipsa unei enzime din organism care ajută în metabolizarea unui aminoacid, tirozina. Ca urmare, enzima respectivă, fiind deficitară din naştere, se acumulează produşi toxici, iar atunci creşte nivelul aminoacidului în sânge.

Cele mai mari probleme apar la nivelul ficatului, care este foarte grav afectat, apoi apar tulburări de coagulare la o vârstă foarte mică, dar şi insuficienţă hepatică. În concluzie, supravieţuirea copilaşului este posibilă, în mod special, doar cu administrarea acestui lapte special, sărac în tirozină, dar şi a medicaţiei specifice (orphadin).

Taguri articol: boli şi afecţiuni boli rare diagnostic pediatrie

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661449 vizite | 57220 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

53041 vizite | 9615 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

17582 vizite | 1788 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1431401 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1001559 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671656 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661449 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577786 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.