Din ce cauză apare tetanosul şi cum se manifestă
Sursa de Sănătate logo
Boli şi afecţiuni

4789 vizite

10-08-2018

0 comentarii

Din ce cauză apare tetanosul şi cum se manifestă

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Tetanosul este o boală acută infecţioasă determinată de bacilul tetanic (Clostridium tetani) şi se manifestă prin contracturi tonice ale musculaturii striate. În multe situaţii, afecţiunea este caracterizată printr-o evoluţie gravă.

Potrivit dr. Loti Popescu, specialist în promovarea sănătăţii, tetanosul apare ca rezultat al infectării plăgilor tăiate sau profunde cu sol sau obiecte contaminate cu bacilul tetanic.

„Curba sezonieră arată incidenţa maximă în lunile calde, din mai până în septembrie. Receptivitatea la tetanos este generală. Rezervorul de infecţie este reprezentat atât de animale, cât şi de oameni. Transmiterea tetanosului se face prin contact direct al plăgilor şi mucoaselor cu solul contaminat atât cu bacili tetanici, cât şi cu spori, dar şi prin obiecte contaminate. Imunitatea după tetanos este slabă sau absenţă, sunt posibile reîmbolnăviri, care pot fi prevenite numai prin imunizare activă, cu anatoxina tetanică în schemă completă, ceea ce asigură imunitatea pentru zece ani”, a explicat medicul.

În ceea ce priveşte perioada de incubaţie la tetanos, aceasta este de 3-30 zile, în funcţie de intensitatea infecţiei tetanigene.

Debutul poate fi brusc sau insidios, cu următoarele manifestări: sensibilitate la frig, parestezii, senzaţia de arsură la nivelul plăgii, anxietate, iritabilitate, insomnie şi imposibilitatea de a deschide gura din cauza contracturii muşchilor maseteri.

În acelaşi timp, pot apărea crize de contracturi musculare paroxistice foarte dureroase cu spasm glotic, spasmul muşchilor respiratori, ceea ce duce la asfixie, cianoză şi aspirarea secreţiilor nazo-faringiene. „Contracturile musculare sunt suficient de puternice pentru a determina rupturi ale muşchilor, deplasări şi fracturi osoase. Crizele de contractură pot fi declanşate de o mică atingere, zgomot, lumină sau curenţii de aer. Bolnavul este conştient, iar tulburările de conştienţă sunt consecinţa dereglărilor metabolice profunde sau ale tratamentului. Semnele clinice de gravitate sunt: febra, tahicardia şi insuficienţa respiratorie. Bolnavii mai pot prezenta artropatii, retenţie azotată, oligurie şi variaţii ale tensiunii arteriale”, a adăugat medicul.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662029 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

124193 vizite | 23118 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

529407 vizite | 2642 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432945 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003070 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671758 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662029 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579741 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.