Infidelitatea, violenţa domestică, neînţelegerile sau lipsurile financiare sunt doar câteva dintre motivele pentru care tot mai multe cupluri ajung la divorţ. Când sunt implicaţi şi copiii, „ruptura“ este resimţită mult mai profund, spun psihologii. Asta pentru că se simt abandonaţi şi recurg la gesturi necugetate.

Devenit aproape un fenomen al zilelor noastre, divorţul intervine pe fondul infidelităţii unuia dintre parteneri, a violenţei asupra femeilor, a lipsei banilor. Cei care suferă cel mai mult de pe urma deciziei din cuplu sunt copiii, în cazul în care familia care decide separarea îi are. Aceştia devin, practic, „victime” colaterale şi nu au capacitatea de a înţelege cum stau lucrurile şi de a se adapta unei situaţii care le schimbă radical viaţa.
„Divorţul părinţilor este resimţit ca un handicap de copii. Este o decizie neînţeleasă, care le schimbă cursul normal, obişnuit al vieţii. Intervine frustrarea că familia nu mai este unită, că sunt diferiţi faţă de ceilalţi copii, că vor fi văzuţi diferit de societate.
Nu sunt puţin cei care, pe fondul divorţului părinţilor, se întreabă dacă nu cumva ei sunt cei care poartă vina. Dacă apare şi procesul de custodie, copilul se simte ca o «marfă» de schimb care se poate cumpăra după bunul chef al adulţilor”, precizează psihoterapeutul Cristina Gemănaru.

Între normalitate şi haos
Cât priveşte vârsta la care divorţul are cel mai puternic impact, psihologii vorbesc despre adolescenţă. Această vârstă critică implică oricum o serie de riscuri, dat fiind faptul că intervin schimbări şi adolescenţii încearcă să îşi definească personalitatea.
„Adolescenţii pot fi mult mai pro-blematici în împrejurări normale, adică sunt în mod obişnuit mai combativi. Când intervine şi divorţul părinţilor, aceştia recurg la gesturi extreme, precum fuga de acasă, chiulul de la şcoală, agresivitatea verbală sau fizică, abuzurile, chiar gânduri suicidale. Alţii se manifestă «tacit», devin retraşi şi antisociali, nu mai dorm, nu se mai hrănesc corespunzător, le lipseşte energia şi nu mai pot gândi pozitiv. Astfel, de la o stare de normalitate, trăită în familia care tocmai s-a destrămat, se ajunge foarte uşor la haos, la acte disperate de a repara răul produs”, mai spune psihoterapeutul.

Ce este de făcut
Dacă lucrurile scapă de sub control şi părinţii simt că nu pot face faţă situaţiei, soluţia vine de la specialist. Terapia trebuie să îi includă pe toţi cei implicaţi, părinţi şi copii, tocmai pentru ca fenomenul acesta să fie explicat şi înţeles de ambele părţi. Cei mici trebuie să înţeleagă că părinţii îşi vor respecta în continuare rolul, că îi vor iubi necondiţionat, că îi vor ajuta să treacă peste toate schimbările care intervin: mutarea cu un singur părinte, alt grup de prieteni, altă şcoală.