Dr. Ionela Popescu, de la Pleiades Medical SRL: „Omul vaccinat nu face solzi, nu rămâne steril pe trei generații”
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

377 vizite

17-12-2021

0 comentarii

Dr. Ionela Popescu, de la Pleiades Medical SRL: „Omul vaccinat nu face solzi, nu rămâne steril pe trei generații”

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Vaccinurile sunt unul dintre cele mai puternice instrumente din istoria sănătății publice, iar în zilele noastre beneficiază de imunizare milioane de copii. Din păcate, pandemia de Covid-19 continuă să se extindă pe întreg mapamondul, motiv pentru care medicii le recomandă părinților ca, pe lângă vaccinurile din schema obligatorie de imunizare, să se gândească mai mult și la vaccinarea împotriva acestui virus nemilos, care face victime inclusiv în rândul celor mici.

Aveți un copil și vă este teamă de efectele pe care le-ar putea avea serul asupra copilului? Medicii de pretutindeni dau asigurări că vaccinarea înseamnă, de fapt, viață. Da, vaccinul ca orice alt medicament sau aliment introdus în organism poate avea și reacții adverse, secundare, cele trecute în prospecte sau unele pe care medicina de azi nici nu le bănuiește, dar, se pun în balanță beneficiile și dezavantajele vaccinării. „Medical, eu aşa judec şi aşa îi sfătuiesc pe toți. Primul beneficiu este formarea anticorpilor, acei soldăţei care luptă cu virusul, atunci când infectatul se va întâlni cu el. Prezența anticorpilor în organism este prima noastră armă de luptă împotriva infecțiilor. De aceea, au fost gândite și create după secole de medicină vaccinurile. De-a lungul timpului, toți medicii au îngrijit bolnavi şi s-au gândit că un aliat al omului ar fi de ajutor în fața bolilor grave, cauzatoare de moarte cu secole în urmă. Sigur aţi auzit de ciumă sau holeră și de ravagiile produse de ele. Sigur ați citit de pandemia de gripă din secolul trecut, ați auzit de variolă, boală eradicată prin vaccinare etc. Evoluția medicinei în secolele din urmă a însemnat viață pentru oameni. Oameni ce merg la muncă, îşi îngrijesc familiile, se distrează sau suferă dezamăgiri. Viață. Poate vaccinarea din zilele noastre a fost promovată îndoielnic și de către medici (noi nu avem cursuri de marketing în cadrul facultății sau de publicitate). Noi știm doar să lucrăm cu omul din fața noastră. Înainte de toate, însă, toată lumea ar trebui să ştie că vaccinarea doar asta poate face: ajută omul infectat. Doar la el facem referire, la omul infectat. Cel sănătos și vaccinat sau nevaccinat nu ajunge la medic.

Omul infectat azi și vaccinat anterior are o șansă în plus față de bolnavul nevaccinat. Oricum, medicul nu este singur în fața bolnavului: are un aliat în bolnav, imunitatea acestuia obținută prin vaccinare. Atenţie, omul vaccinat nu face solzi, nu rămâne steril pe trei generații. Acestea sunt niște glume îngrozitoare pentru care oamenii suferă în paturile spitalelor. Protejaţi-vă pe voi şi pe cei dragi! Petreceţi-vă sărbătorile de iarnă acasă!”, este îndemnul Ionelei Popescu, medic pediatru.

Medicul a subliniat că, înainte de toate, vaccinul îl faceţi pentru protecţia voastră, a copiilor din familiile voastre şi a celorlalte persoane din jur, care, din motive medicale nu se pot vaccina. „Recent, din şase pacienţi văzuţi într-o după-amiază, două familii erau vaccinate anti-Covid. Ceilalţi părinţi încă se gândeau dacă este cazul să se vaccineze, ei sau copiii. Oameni buni, vaccinul asigură o protecţie pentru organism, determină producerea unor anticorpi, acei soldaţi ai dumneavoastră care pot lupta cu virusul Corona. Haideţi, într-un efort unanim, să oprim selecţia naturală în pandemie! Nu suntem în anii 1900! Nici măcar în 2020 nu mai suntem! Avem vaccinul şi ne poate ajuta să mai frânăm numărul de bolnavi Covid din spital şi numărul de decese”, a completat pediatrul. Între timp, păstraţi distanţa de 1,5 - 2 metri, purtaţi masca de protecţie, aveţi grijă la igiena mâinilor. Dacă aveţi nevoie de alte sfaturi medicale pe tema vaccinării copiilor şi nu numai, apelaţi cu încredere la dr. Ionela Popescu, de la Pleiades Medical SRL, cu sediul în bulevardul Tomis, nr. 261, bloc T3, scara A, parter, iar pentru programări la cabinet sunaţi la numărul de telefon 0720. 507. 505.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662076 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

129793 vizite | 24126 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

530424 vizite | 2718 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432991 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003212 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671762 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662076 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579832 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.