Dureri de splină? Ce declanşează toate aceste stări
Sursa de Sănătate logo
Sănătate

673 vizite

10-03-2021

0 comentarii

Dureri de splină? Ce declanşează toate aceste stări

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Uneori, oamenii acuză dureri de splină şi se întreabă care este cauza acestor suferinţe. De ce doare splina? Splina este un organ cam cât un pumn, care se află în zona superioară a abdomenului, între coaste şi diafragmă, având un rol foarte important pentru o imunitate puternică. Ea cântăreşte circa 150-200 de grame şi are o culoare închisă.

Splina are rolul de a înghiţi globulele roşii bătrâne ale sângelui şi face un fel de curăţenie. Eritrocitele sau globulele roşii, când îşi termină rolul, se retrag în splină şi mor. Astfel, splina devine un fel de cimitir al globulelor roşii. Cu toate acestea, ea îşi continuă partea, prelucrează eritrocitele moarte şi trimite rămăşiţele în sângele circulant, pentru eliminare. Însă, splina, în anumite cazuri de boală, mănâncă şi limfocitele, acele globule albe ce se luptă cu infecţiile. Când splina este mărită din cauza altor afecţiuni, ea afectează şi alte celule ale sângelui, trombocitele, cu efect important în coagularea sângelui şi în fluidizarea acestuia.

De ce doare splina? Dr. Melania Tomescu spune că traumatismele, loviturile ce o pot fractura, despica, afectează în unele cazuri mai grave, chiar şi vasele de sânge.

„De fapt, atunci când splina se măreşte din pricina unor efecte negative, ea se poate lăţi până în zona buricului. Uneori, acest organ se măreşte, atingând dimensiunea ficatului. Dintre bolile care o măresc amintim chistul hidatic în splină, TBC-ul la splină ori abcesul în splină, ce înseamnă o infecţie localizată în acest organ. Aşadar, în momentul în care se lungeşte splina, pacientul are diafragma presată şi nu mai respiră bine, putând să facă şi lichid la plămâni”, a explicat medicul.

În acelaşi timp, acest organ poate da şi o durere în umărul stâng. Când se măreşte, poate presa colonul şi tulbură scaunul sau evacuarea gazelor. Desigur, mai există şi alte boli de sânge care duc la mărirea splinei. În cazul traumatismelor, însă, marele pericol este sângerarea. Când se goleşte de sânge splina nu se mai întâmplă pompajul corespunzător al sângelui, care devine sărac în oxigen, conducând celelalte organe către situaţii critice.

Una dintre cele mai frecvente cauze a durerii de splină este splenomegalia sau creşterea în dimensiuni a splinei, ce poate avea cauze variate, care pot sau nu să provoace durere.

Uneori, acesta se datorează accelerării activităţii splinei de înlăturare a hematiilor. Alteori, o durere renală, precum cea determinată de calculii renali poate fi confundată cu o durere a splinei. Există, de asemenea, situaţii în care originea durerii este o inflamaţie a colonului. Totodată, o afecţiune precum gastrita se poate manifesta cu durere inclusiv în aria splinei.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661460 vizite | 57220 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

54231 vizite | 9794 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

17649 vizite | 1788 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1431418 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1001576 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671658 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661460 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577818 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.