E dovedit: aditivii din alimentaţie sunt nimicitori! „O explozie a cazurilor de cancer urologic”
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

1239 vizite

11-09-2017

0 comentarii

E dovedit: aditivii din alimentaţie sunt nimicitori! „O explozie a cazurilor de cancer urologic”

Urologia este specialitatea cu ajutorul căreia se diagnostichează şi se tratează afecţiuni ale tractului urinar, la bărbaţi şi la femei, precum şi afecţiuni ale aparatului reproducător, la bărbaţi. Urologia se completează sau chiar se suprapune uneori cu alte specialităţi medicale, cum ar fi oncologia, nefrologia, ginecologia, andrologia, chirurgia pediatrică, gastroenterologia sau endocrinologia.

Oncologia urologică studiază tratamentul chirurgical al bolilor maligne (cancerelor) genito-urinare, cum ar fi cancerul de prostată, al glandelor suprarenale, al vezicii urinare, rinichilor sau ureterelor.

„Frecvenţa cancerelor apărute în zona aparatului urinar a crescut extrem de mult, în ultima perioadă. Practic, vorbim despre o explozie a cancerului de vezică urinară, a cancerului de rinichi, a cancerelor uroteliale de căi urinare, inclusiv a cancerele de prostată şi de testicule. Explicaţia nu este una categorică, dar se presupune că, în frecvenţa crescută a patologiei oncologice, sunt incriminaţi o serie de factori externi, de mediu, chimici, alimentari (aceste E-uri, despre care se tot vorbeşte), şi o serie de substanţe chimice, care pot fi agresive asupra aparatului urogenital, a organismului uman şi să dea aceste afecţiuni oncologice”, este semnalul de alarmă tras de prof. univ. dr. Viorel Tode, medic primar urologie în cadrul MEDSTAR General Hospital.

Medicul specialist afirmă că este foarte important ca, pe viitor, să se pună accentul mai mult pe medicina preventivă şi pe educaţia sanitară a individului.

„Degeaba descoperim un cancer în stadiul de explozie, cu metastaze, dacă nu ştim să îl diagnosticam precoce. De exemplu, în patologia prostatei canceroase, există un antigen specific al prostatei, pe care orice bărbat trecut de 40 ani ar trebui să îl facă. Acesta este ca un senzor, ca un clopoţel, care spune: «atenţie, dacă valoarea este peste patru nanograme, este posibil să avem un neoplasm. Aşa cum la femei se efectuează testul Babeş Papanicolau, recomandat anual, poate aşa ar trebui şi la bărbaţi să se facă aceste teste, pentru depistarea precoce a cancerului. Medicina preventivă şi-ar spune atunci cuvântul. Trebuie să educăm oamenii în acest sens”, completează prof. univ. dr. Viorel Tode.

Cancerul de prostată, o afecţiune ascunsă

Potrivit specialistului, cancerul de prostată este una dintre cele mai frecvente afecţiuni oncologice, la bărbaţi. Această afecţiune poate să apară şi la bărbaţii tineri, cu vârste cuprinse între 40 şi 50 ani.

„Marea problemă este că în stadiile precoce nu există simptome date de cancerul de prostată. Factorii care duc la apariţia cancerului de prostată sunt: sistemul hormonal, vârsta, ereditatea şi chiar mediul în care trăieşte bărbatul. Manifestările clinice sunt date de tulburările urinare: urinări frecvente, urinare întreruptă, ducând la retenţia de urină sau falsă incontinenţă urinară, sângerări, dureri la nivelul pelvisului şi în abdomenul inferior”, subliniază dr. Tode.

„File din istoria urologiei româneşti”

Bolile aparatului urinar, cu cele mai importante afecţiuni, dar mai ales oncologia urologică, au reprezentat tema principală a ultimului Congres de Chirurgie Urologică, desfăşurat, în această vară, la Bucureşti, la care a participat şi dr. Tode. La această manifestare, specialistul a lansat cartea „File din istoria urologiei româneşti”.

„I-am provocat pe colegii mei din marile centre universitare, pentru că este păcat să nu fie cunoscuţi cei mai importanţi urologi din România. Şi am avut un succes, în sensul că toţi au răspuns pozitiv la provocarea mea, iar succesul s-a materializat prin apariţia acestei cărţi, pe care toată lumea o apreciază, pentru că este o microenciclopedie de urologie românească”, afirmă medicul urolog.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661560 vizite | 57221 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

72095 vizite | 12467 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

17823 vizite | 1811 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432056 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1001860 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671684 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661560 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

578309 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.