La scurt timp de la naștere, unii părinții pot observa că micuții lor au diferite probleme de sănătate, iar una dintre acestea se referă la malformațiile de la nivelul articulației șoldului. Problema este că, nedepistate la timp, acestea pot duce la apariția luxației congenitale de șold, care, la rândul său, se poate transforma, pe termen lung, într-un handicap pe viață.

Pentru a rezolva această problemă neplăcută, este necesar să îi faceți micuțului o ecografie de șold, pentru că aceasta este singura modalitate imagistică de depistare precoce a luxației congenitale de șold și a displaziei de dezvoltare a șoldului la nou-născuți și sugari. „Ecografia de şold investighează imagistic anatomia şoldului, inclusiv structurile cartilaginoase, nedetectabile radiologic la vârsta neonatală sau de sugar mic. Este o investigaţie care se face tuturor sugarilor, în multe ţări din Europa, fiind considerată o investigaţie de screening pentru depistarea precoce a displaziei congenitale de şold. Prima ecografie se poate face de la naştere, până la şase săptămâni. Reevaluările se pot face, apoi, la vârsta de două luni, trei luni şi/sau la indicaţia ortopedului de copii.

Copilul nu necesită o pregătire specială prealabilă. Dacă scutecul este murdar, este recomandată schimbarea acestuia înaintea începerii ecografiei. Efectuarea ecografiei nu doare. Copilul poate simţi, însă, gelul umed şi uşor rece. Dacă plânge în timpul examinării, alimentarea lui şi ascultarea glasului părinţilor pot ajuta la liniştirea sugarului”, a declarat dr. Ionela Popescu, pediatru cu competenţă în ecografie generală.

Adulţii trebuie să ştie că efectuarea ecografiei necesită foarte puţin timp, depinzând foarte mult de tehnica și abilitățile ecografistului.

Cum vă dați seama, însă, că bebelușul are şoldul imatur dezvoltat? Se pare că, deşi copilul pare normal, nu îl doare nimic şi nu plânge, afecţiunea există. Fără o cauză suficient cunoscută, luxaţia congenitală de şold, denumită în termeni medicali displazie de dezvoltare a şoldului, este o boală care afectează dezvoltarea normală a articulaţiei şoldului. La nou-născuţi, displazia apare atunci când capul femurului nu se poziţionează corect la nivelul cavităţii osului iliac.

De obicei, la persoanele sănătoase, această cavitate este ca o cupă adâncă, în timp ce la copiii cu displazie de şold, această cavitate este superficială, aproape plată. În acest fel, anomalia permite capului femurului să alunece parţial sau total în afara cavităţii, producându-se o disclocaţie.

De fapt, această displazie de dezvoltare a șoldului înseamnă că, practic, la naştere, şoldul fătului nu este suficient dezvoltat. Din păcate, nu se cunosc bine cauzele, fiind incriminaţi o serie de factori de risc. Cel mai important lucru pentru părinți este ca aceștia să ştie că de cele mai multe ori boala nu are simptome evidente pe care ei să le poată observa. Mai mult decât atât, în momentul în care ei observă că șoldul dezvoltat imatur nu doare, iar copilul nu plânge, amână vizita la medic. Tocmai de aceea, deseori, afecţiunea este diagnosticată târziu, când copilul a început deja să meargă şi părinţii observă anormalitatea mersului. Diagnosticată târziu, boala se vindecă mai greu, uneori fiind nevoie de operație. Pe de altă parte, descoperirea la timp permite aplicarea unor măsuri simple, pentru ca şoldul să se dezvolte normal, chiar fără să fie necesară purtarea acelor hamuri ortopedice speciale. În același timp, problema se poate rezolva dacă părinţii iau o serie de măsuri simple, cum ar fi aceea de a renunţa total la a înfăşa bebeluşul.