Enterocolita la copii şi bebeluşi. Hidratarea, cea mai importantă
Sursa de Sănătate logo
Pediatrie

2036 vizite

13-10-2015

92 comentarii

Enterocolita la copii şi bebeluşi. Hidratarea, cea mai importantă

Enterocolita este o afecţiune a tractului digestiv determinată de infecţii cu diverse cu bacterii, virusuri sau paraziţi. Boala are ca principale forme de manifestarediareea moderată sau severă, vomă, dureri şi disconfort abdominal şi apare mai ales în timpul sezonului cald (vara). Cei mai afectaţi de ea sunt copiii şi bebeluşii, care nu au stomacul suficient dezvoltat pentru a se lupta cu viruşii şi paraziţii. La cei mici, afecţiuneapoate producedeshidratare severă şi dezechilibre electrolitice, ambele fiind potenţial fatale.

Medicul pediatru dr. Cristina Mihaile recomandă celor care au bebeluşi de până în şase luni, bolnavi de enterocolită, să se prezinte de urgenţă la medicul specialist înainte să ia alte măsuri. În schimb, copiii mai măricei care suferă de aceeaşi afecţiune pot fi trataţi şi acasă cu ajutorul unor săruri speciale de rehidratare. „Pentru a evita supraaglomerarea unităţilor de primiri urgenţe, la copiii mai mari se poate încerca administrarea unor săruri de rehidratare orală, care se găsesc în farmacii. Acestea se pot da treptat timp de patru ore cu ajutorul unei linguriţe”, a menţionat dr. Mihai.

În ceea ce priveşte alimentaţia, ar fi indicat ca cei mici să mănânce covrigi uscaţi, sticksuri cu sare şi să bea multe lichide. „Apa sau ceaiurile nu trebuie băute rapid, ci treptat, cu înghiţituri mici. Este recomandat ceaiul de mentă, de fenicul sau de chimen”, ne-a spus pediatrul.

În final, după ce s-a restabilit toleranţa digestivă le putem oferi celor mici câte un măr copt, orez cu brânză dulce sau banane. Dr. Mihai a ţinut să precizeze că părinţii nu trebuie să îi forţeze pe copii să mănânce sau să bea produsele indicate, dar să încerce totuşi să prevină deshidratarea cu ajutorul sărurilor de rehidratare.

Taguri articol: pediatrie boli şi afecţiuni enterocolita bebe bebe e bolnav diaree copii

Comentează aici

52 comentarii

21 martie 2025
Gofomq
Ebxtjp npedjf

cost omeprazole - tenormin 100mg canada order atenolol generic

17 martie 2025
Sejizj
Oynnao uflema

buy atorvastatin 10mg generic - zestril brand order lisinopril without prescription

16 martie 2025
Besxbb
Ypflmk wamgvl

buy cenforce 100mg online cheap - buy chloroquine generic buy metformin 500mg online

15 martie 2025
Udngpl
Zqgrek qkuwin

cheap atorvastatin - norvasc 10mg drug zestril 2.5mg ca

8 martie 2025
Lgpqfw
Ihdupp ehvxad

purchase viagra sale - tadalafil 40mg brand order cialis 40mg online

6 martie 2025
Dnthdm
Haxtnn klzspk

cialis 5 mg - viagra over the counter sildenafil 50mg for sale

28 februarie 2025
Ejvdau
Stewea efrnog

buy tizanidine pills - cost plaquenil order microzide 25 mg generic

25 februarie 2025
Jtjkzx
Phpllj osaedy

order rybelsus 14 mg online - cyproheptadine over the counter order periactin 4 mg sale

23 februarie 2025
Tfgicf
Jzksqm gefmbk

amoxiclav tablet - buy augmentin 375mg online buy cymbalta cheap

2 februarie 2025
Cgutoq
Bxvbjx pdlord

buy prednisolone 5mg generic - azipro online buy cheap prometrium 100mg

1...456

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662178 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

140691 vizite | 26234 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

532713 vizite | 2758 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433134 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003642 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671778 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662178 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580160 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.