Exerciţiile fizice făcute vara vă ajută să ardeţi caloriile mai repede
Sursa de Sănătate logo
Fitness

574 vizite

22-05-2024

105 comentarii

Exerciţiile fizice făcute vara vă ajută să ardeţi caloriile mai repede

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Specialiştii sunt de părere că exercițiile fizice sunt importante în orice anotimp, la orice vârstă, atât pentru persoanele sănătoase, cât și pentru cele care suferă de boli cronice. Pentru adulți și vârstnici se recomandă cel puțin două ore și jumătate de activitate fizică moderată pe săptămână, împărțită în mai multe ședințe. Din punct de vedere tehnic, este bine de știut că se ard mai multe calorii la căldură. Cu toate acestea, căldura are dezavantajele ei. În timp ce se efectuează exerciții fizice, temperatura corpului crește pentru a susține cerințele crescute ale organismului. Pentru a preveni supraîncălzirea, corpul are un sistem de reglare a căldurii bine controlat, care presupune transpirație și degajarea de căldură în aer. Practic, atunci când faceţi mișcare într-un mediu care este deja foarte cald, corpul trebuie să lucreze și mai mult pentru a vă răcori, ceea ce necesită mai multe calorii. Concret, când faceţi exerciții fizice vara, în căldură, sau când vă supraîncălziţi pentru că sunteţi îmbrăcat prea gros, veţi transpira în mod natural mai mult. Astfel, deși este posibil să observaţi o scădere mai mare a greutății corporale după un antrenament efectuat în căldură, această scădere se poate datora aproape în totalitate apei pierdute prin transpirație.

Comentează aici

66 comentarii

16 aprilie 2025
Jgttov
Hxxfqg kvdxah

domperidone 10mg ca - order cyclobenzaprine 15mg sale buy flexeril for sale

9 aprilie 2025
Qqgeph
Uxzqwp rjondk

purchase motilium - buy generic sumycin 250mg buy generic flexeril

7 aprilie 2025
Goudgf
Oxvhvv sczvty

zovirax 800mg uk - allopurinol us crestor pills

1 aprilie 2025
Nzbzjl
Aqxbcm nhvixd

buy misoprostol - misoprostol pills diltiazem ca

30 martie 2025
Cydwok
Xuacaf hqhcro

desloratadine drug - dapoxetine 30mg price cheap priligy 90mg

22 martie 2025
Mkstwc
Tkklmr pvhlhr

order omeprazole - metoprolol 100mg drug tenormin 50mg generic

20 martie 2025
Mlqwbs
Flxlrf efbnmy

buy atorvastatin 40mg online cheap - zestril 2.5mg generic prinivil uk

19 martie 2025
Ddfvjd
Kegeja sjchac

atorvastatin 10mg cheap - cheap norvasc buy zestril 5mg sale

16 martie 2025
Xgmlud
Kqhrbr eecdcg

generic lipitor 80mg - order atorvastatin 80mg pills order lisinopril 5mg

10 martie 2025
Kskodt
Mjmkwh iybqtz

viagra mail order us - sildenafil 50mg for sale cost cialis

1...567

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662743 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

182430 vizite | 31943 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

538683 vizite | 2908 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1434099 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1005541 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671849 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662743 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

581125 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.