Expunerea la razele soarelui, suficientă pentru a preveni carenţele de vitamina D
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

641 vizite

12-07-2019

0 comentarii

Expunerea la razele soarelui, suficientă pentru a preveni carenţele de vitamina D

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Vitamina D, denumită şi „vitamina soarelui”, are un rol foarte important în ceea ce priveşte menţinerea nivelului normal al calciului şi fosforului în sânge. Aceasta se găseşte în peşte, ouă, lapte, ulei provenit din ficat de cod.

Cu toate acestea, expunerea la lumina solară este esenţială

în sinteza vitaminei D3 la nivelul pielii. Ca urmare, câteva minute de expunere la soare într-o zi sunt suficiente pentru a preveni carenţele de vitamina D.

„Această vitamină este un agent inhibitor important al resorbţiei osoase, având rol în păstrarea masei osoase, iar secundar creşte absorţia intestinală de calciu. Aceste proprietăţi fac din vitamina D un factor important în prevenţia şi tratamentul osteoporozei, boală scheletală caracterizată prin scăderea rezistenţei osoase şi risc crescut de apariţie a fracturilor. Vitamina D scade riscul apariţiei unor boli autoimune (diabet zaharat tip I, scleroza multiplă), însă scăderea riscului de apariţie a artritei reumatoide este discutabilă. Există studii care arată că marii consumatori de vitamina D asociază un risc mai mic de artrită reumatoidă, dar există şi studii care nu asociază nivelele de vitamina D cu riscul de artrită reumatoidă”, a declarat dr. Daniela Duşa, medic specialist reumatolog.

Medicul a precizat că, în cazul pacienţilor cu artrită reumatoidă care sunt în puseu de activitate (prezintă artrite şi sindrom biologic de inflamaţie), aceştia trebuie să evite expunerea la soare.

În schimb, la pacienţii cu reumatism cronic degenerativ (artroză sau gonartroză, coxartroză, spondiloză), expunerea la soare şi talasoterapia sunt indicate, având efecte benefice asupra evoluţiei ulterioare a bolii.

Dr. Duşa a adăugat că expunerea la soare şi în special la razele ultraviolete B este cunoscută ca fiind unul din factorii declanşatori ai lupusului eritematos sistemic şi ai apariţiei simptomelor.

În concluzie, o simplă zi la plajă poate declanşa o erupţie pe piele în zonele expuse la soare şi poate agrava celelalte simptome ale afecţiunii (artrite, poliserozite, nefrite etc.).

„Expunerea la soare este benefică la majoritatea persoanelor (femei la menopauză, vârstnici), însă există categorii de pacienţi, în special cu boli autoimune, la care expunerea la soare poate declanşa sau agrava boala. De asemenea, expunerea la soare trebuie să ţină cont şi de patologiile existente, în special cele cardiovasculare şi dermatologice care se pot agrava”, a completat medicul.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662048 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

127310 vizite | 23647 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

529923 vizite | 2698 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432973 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003136 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671760 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662048 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579797 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.