Folosiţi trusa de prim ajutor! "Oricine poate fi «medic» la nevoie"
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

1583 vizite

12-01-2017

0 comentarii

Folosiţi trusa de prim ajutor! "Oricine poate fi «medic» la nevoie"

Foarte multe persoane au nevoie de ajutor medical, în aceste zile, în care condiţiile meteo nu sunt tocmai favorabile, luând cu asalt Secţia de Urgenţă a Spita-lului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” (SCJU). Pentru a preîntâmpina astfel de situaţii, medicii de familie spun că toată lumea ar trebui să aibă în casă o trusă de prim ajutor şi câteva medicamente uzuale, în caz de nevoie, când ambulanţa nu poate ajunge în timp util sau când cabinetele medicale sunt troienite.

„Sfătuiesc pe toată lumea să aibă în casă un antibiotic, o pastilă de durere, orice, ca, în caz de izolare, să aibă la ce să apeleze.

O trusă de prim ajutor şi un număr de telefon de la un medic de familie, ca să îl contacteze în caz de îmbolnăvire, pot fi salvatoare”, explică dr. Jenica Arecco, medicină de familie.

În condiţiile în care oamenii nu pot ieşi afară din case, din cauza nămeţilor, medicul sfătuieşte pe toată lumea să cumpere din timp medicamente, mai ales pe cei care urmează tratamente pentru boli cronice.

„Trebuie să fim pregătiţi pentru orice situaţie. Aşadar, din casă nu trebuie să lipsească trusa de prim ajutor, medicamente, o lanternă şi un reşou, ca să nu moară careva de frig. O metodă foarte bună este să se ţină o oală cu apă pe foc, ca să se încălzească aerul şi să se umezească. Oricine poate fi «medic» la nevoie, până sosesc adevăraţii specialişti”, mai spune dr. Arecco.

Taguri articol: sfatul medicului medic de familie medicamente prim ajutor

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661374 vizite | 57217 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

47265 vizite | 8764 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

17539 vizite | 1786 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1431269 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1001445 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671636 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661374 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577657 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.