Fracturile costale sunt cauzate foarte des de traumatismele toracice
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

94 vizite

29-11-2023

0 comentarii

Fracturile costale sunt cauzate foarte des de traumatismele toracice

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Fracturile costale reprezintă întreruperea continuității oaselor costale (oasele care alcătuiesc cutia toracică), cu apariția secundară a unor fisuri la acest nivel. Acestea, susțin specialiștii, împreună cu osul sternal și cu vertebrele toracice, alcătuiesc cutia toracică sau toracele osos. Diagnosticul este des întâlnit, deseori fracturile costale fiind cauzate de traumatisme toracice, care apar în cadrul accidentelor de circulație, în urma practicării anumitor sporturi de performanță sau în urma unor căzături de la înălțime.

De asemenea, fracturile costale pot fi cauzate de unele afecțiuni care determină scăderea rezistenței osoase, precum osteoporoza, neoplasmul osos sau metastazele osoase. Totodată, accesele puternice de tuse, prezente în cadrul diferitelor afecțiuni respiratorii, pot determina și ele apariția fracturilor osoase. Practic, oasele costale îndeplinesc două funcții în organism: asigură protecția organelor aflate în interiorul cutiei toracice și asigură suport pentru mușchii respiratori. În același timp, ele participă la mișcările respiratorii, menținând cutia toracică deschisă și asigurând pătrunderea aerului în interiorul plămânilor. „Fracturarea oaselor costale duce la apariția respirației dureroase, secundară tracțiunii exercitate de musculatura respiratorie asupra oaselor fracturate. Ruperea mai multor oase costale duce, mai departe, la modificarea aspectului cutiei toracice anterioare în timpul inspirului, cu reducerea secundară a volumului cutiei toracice și a plămânilor, afectarea musculaturii toracice și instalarea insuficienței respiratorii”, a precizat dr. Denisa Pavlov.

Care sunt semnele și simptomele clinice fracturilor costale?

Asemenea celorlalte tipuri de fracturi, acest tip de fractură are semne clinice de probabilitate și semne clinice de certitudine.

Semnele clinice sunt: deformarea cutiei toracice, cu proeminența subcutanată a oaselor costale fracturate, înfundarea sau exprimarea sternului, durere spontană apărută la nivelul cutiei toracice, apariția echimozelor la nivelul toracelui, tumefierea zonei de proiecție a coastelor fracturate, cu creșterea temperaturii locale.

În cazul în care fractura costală este atât de severă încât afectează respirația, pot apărea anumite semne clinice specifice precum dispnee (îngreunarea respirației, descrisă de către pacient ca o senzație de „sete de aer”), tahipnee (creșterea frecvenței respiratorii), bradipnee (scăderea frecvenței respiratorii). Acestea pot fi datorate fie pătrunderii unuia dintre capetele de fractură costală în pleură, fie exercitării unui sindrom de compresiune a capetelor de fractură asupra plămânilor, fie din cauza durerii toracice, apărute în acest caz.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662259 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

148246 vizite | 27782 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

534186 vizite | 2813 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433367 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003910 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671796 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662259 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580404 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.