Fumatul amplifică durerile de spate?
Sursa de Sănătate logo

Sursa foto: Medical News Today

Sursa foto: Medical News Today
Boli şi afecţiuni

648 vizite

25-02-2020

0 comentarii

Fumatul amplifică durerile de spate?

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Aproape că nu există om care să nu se plângă de dureri de spate. Oriunde ne-am duce, o persoană tot spune că se confruntă cu astfel de probleme. Potrivit dr. Georgiana Apostol, aceste stări sunt generate, în special, de mâncarea pe care o consumăm, cât și de sedentarism. „Desigur, acestea nu sunt singurele cauze care duc la apariţia durerilor de spate. Foarte puţină lume ştie că nicotina amplifică durerile. Studiile realizate pe această temă au demonstrat că fumatul implică un risc mai mare de dureri de spate, asociat cu o sciatică (lombosciatică). Aceasta se caracterizează prin dureri de-a lungul nervilor sciatici aflați în spatele membrelor inferioare (din fese în coapse și până la gambă). Riscul crește și în privința probabilității internării în spital și a unei intervenții chirurgicale pentru hernie de disc sau o sciatică, într-o formă mai gravă”, a explicat medicul.

Situaţia este întâlnită atât în rândul bărbaţilor, cât şi la femei. Riscuri există şi la foştii fumători, dar posibilitatea de a se îmbolnăvi este mai mică, în cazul lor. Studiile nu au evidenţiat, încă, o concluzie exactă cum că fumatul accentuează durerile de spate. Există, însă, o serie de argumente care sugerează că fumatul este un factor agravant, fără îndoială prin intermediul interacțiunilor subtile cu căile durerii, cum au sugerat studii care s-au bazat pe observarea creierului prin rezonanță magnetică (RMN).

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662253 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

146857 vizite | 27540 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

534010 vizite | 2798 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433341 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003876 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671795 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662253 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580378 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.