Fumatul, un duşman de temut. Declanșează boli care pot duce la amputare
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

50 vizite

10-02-2025

0 comentarii

Fumatul, un duşman de temut. Declanșează boli care pot duce la amputare

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Foarte multe persoane ajung pe masa de operaţie din cauza ţigărilor. Potrivit specialiştilor, fumatul excesiv le-a afectat puternic starea de sănătate, fiind diagnosticaţi cu arteriopatie, boală provocată, în primul rând, de ateroscleroză. Principalul factor de risc pentru arteriopatia aterosclerotică îl constituie, clar, fumatul.

Trebuie precizat că arteriopatia aterosclerotică afectează îndeosebi arterele mari ale membrelor inferioare (artere iliace, artere femurale). Ulterior, se produce îngustarea (stenoza) sau ocluzia acestor artere, urmând să îşi facă apariţia după aceea durerea la nivelul muşchilor. În fazele incipiente, aceasta apare la mers, dar cedează apoi la repaus. Astfel, durerea poate apărea la nivelul gambei, al coapsei sau al fesei. În stadiile avansate, însă, durerea apare la distanţe foarte mici de mers şi apoi chiar în repaus, devenind permanentă. Ulterior se produc aşa- numitele modificări trofice la nivelul membrelor, de culoare ale pielii, dar şi reducerea pilozităţii, apariţia ulceraţiilor şi, desigur, necroza.

Din nefericire, pacientul îşi dă seama de boală foarte târziu, abia în momentul în care realizează că nu se mai poate deplasa.

„Oamenii ajung la noi când au deja dureri mari şi apar leziuni, necroze etc. De obicei, vin în stadii avansate ori acesta nu este tipul de afecţiuni pe care noi să o putem trata în stadiile în care intervenţiile chirurgicale sunt absolut benefice. Pacienţii sunt de cele mai multe ori fumători şi nu au o alimentaţie sănătoasă, însă, din start, fumatul este duşmanul lor numărul 1. Partea proastă este că ei ajung la amputaţii şi tot nu renunţă la fumat”, a declarat pentru „Cuget Liber”, dr. Marta Budu, medic specialist Chirurgie Cardiovasculară.

Ea a mai spus că pacienţii cu patologie vasculară nu au afectate doar artera de la un membru inferior. În general, ei sunt nişte bolnavi vasculari cu afecţiuni generale, adică au afectate şi arterele inimii şi ale intestinelor, plus multe altele, tocmai pentru că leziunile sunt extrem de avansate. Aceştia pacienţi ar putea fi mai bine diagnosticaţi cu ajutorul unui aparat ce se numeşte arteriograf, care face arteriografii la modul cel mai riguros.

În general, tratamentul depinde de stadiul de evoluţie al bolii. Primul pas este reprezentat, însă, de către modificări ale stilului de viaţă: oprirea fumatului, reducerea consumului de grăsimi şi activitate fizică regulată. Mai mult decât atât, pacienţii trebuie să fie atenţi la semnele locale pe care organismul le dă: tegumente palide, reci, cu pilozitate redusă şi ţesut adipos slab reprezentat, unghii îngroşate, ulcere determinate de ischemie şi dermatită.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661545 vizite | 57221 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

67229 vizite | 11567 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

17774 vizite | 1802 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1431821 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1001765 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671682 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661545 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

578140 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.