Gonartroza, boala care imobilizează genunchiul
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

995 vizite

29-03-2018

0 comentarii

Gonartroza, boala care imobilizează genunchiul

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Pacienții cu gonartroză sunt conștienți de degradarea articulațiilor genunchiului, iar boala poate apărea în condiții postraumatice sau în condiții de degenerare articulară după vârsta de 50 de ani. Potrivit dr. Mircea Mărculescu, medic primar ortopedie, cu competențe în artroscopie, simptomele principale ale gonartrozei sunt durerea și impotența funcțională. Durerea poate fi localizată sau poate iradia pe mușchii coapsei ori ai gambei și este resimțită ca o senzație de arsură locală, atât în stare de repaus, cât și în mișcare.

De asemenea, pacientul poate acuza tumefacția genunchilor, inflamația, apariția pocniturilor intra-articulare, șchiopătatul. În stadiu avansat, durerea poate deveni de la ușoară până la invalidantă, determinând, în final, imposibilitatea de a mai putea mișca genunchiul.

„Afectarea oricărei articulații produce un dezechilibru de transmitere a forțelor. Practic, bolnavul nu mai calcă cu aceeași intensitate pe membrul afectat și atunci îl supraîncarcă pe celălalt. Mai mult decât atât, atunci când o articulație a genunchiului este afectată și celelalte articulații sunt în suferință (șoldurile, coloana, chiar și glezna), situație care poate duce la apariția altor afecțiuni precum coxartroze, discartroze sau diverse scolioze. De aceea, este necesară investigarea tuturor articulațiilor și aplicarea unui program de tratament și recuperare medicală care să vizeze toate articulațiile, nu strict genunchiul”, a explicat specialistul.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662220 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

144286 vizite | 26931 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

533534 vizite | 2776 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433256 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003792 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671790 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662220 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580298 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.