Grăsimea abdominală, periculoasă pentru sănătatea noastră
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

46 vizite

28-08-2025

0 comentarii

Grăsimea abdominală, periculoasă pentru sănătatea noastră

Articol publicat de Andreea ANDRONACHE

Depozitul de grăsime din jurul taliei nu este doar o problemă de ordin estetic. Specialiștii atrag atenția că excesul de grăsime abdominală poate afecta serios sănătatea, chiar și în cazul persoanelor care nu sunt obeze. Atât femeile, cât și bărbații sunt predispuși la acumularea de grăsime în zona abdomenului, principalii factori declanșatori fiind alimentația nesănătoasă și lipsa activității fizice.

Există două tipuri principale de grăsime corporală. Grăsimea subcutanată, aflată imediat sub piele, se găsește pe tot corpul – pe coapse, brațe sau chiar pe tălpile picioarelor. În cantități moderate, aceasta are un rol esențial în buna funcționare a organismului, însă excesul poate deveni nociv.

Mult mai periculoasă este însă grăsimea viscerală, localizată în profunzimea abdomenului. Aceasta „îmbracă” organele interne, precum inima și ficatul, perturbându-le funcțiile. Fiind biologic activă, ea influențează echilibrul hormonal și favorizează apariția inflamațiilor în organism. De asemenea, crește rezistența la insulină, fenomen ce poate duce în timp la apariția diabetului zaharat de tip 2.

Un semnal de alarmă poate fi dat de circumferința taliei. Măsurată deasupra buricului, aceasta nu ar trebui să depășească 90 de centimetri la femei și 100 de centimetri la bărbați. Depășirea acestor valori indică un nivel crescut de grăsime viscerală și, implicit, un risc major pentru sănătate.

Medicii recomandă prevenția prin adoptarea unui stil de viață echilibrat: o alimentație sănătoasă, bazată pe legume, fructe, proteine de calitate și cereale integrale, precum și activitate fizică regulată.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662020 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

123630 vizite | 23039 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

529267 vizite | 2638 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432940 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003053 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671757 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662020 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579727 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.