Greşeli grave pe care le fac femeile însărcinate. "Organismul mamei prezintă toxicitate"
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

5369 vizite

05-01-2017

0 comentarii

Greşeli grave pe care le fac femeile însărcinate. "Organismul mamei prezintă toxicitate"

Copilul este legat de mamă prin cordonul ombilical şi tot ce mănâncă mama, „mănâncă” şi el, emoţiile pe care le trăieşte mama, le trăieşte şi el, dragostea sau repulsia mamei faţă el, le simte, nu în mod conştient însă.

Toate aceste afirmaţii sunt susţinute de dr. Ionica Ciortan, medic pediatru, doctor în ştiinţe medicale, care mai spune că „este foarte important ca femeia însărcinată să aibă un stil de viaţă şi o alimentaţie foarte sănătose, atât în timpul sarcinii, cât şi înainte de a rămâne însărcinată, precum şi după naştere, în timpul alăptării. Acest proces preventiv se numeşte programare genetică, metabolică, intrauterină a viitorului adult. Este bine de ştiut că pierderea nopţilor de către mamă, precum şi fumatul generează un viitor nou-născut subponderal, însă aceasta este una dintre cele mai mici probleme care pot apărea”.

Aşadar, lipsa odihnei, stres excesiv, alimentaţie nenaturală, dar şi medicamentele care se iau pe perioada sarcinii influenţează negativ fătul.

„Femeia se simte foarte bine pe perioada sarcinii, pentru că ea se detoxifică în copilaşul ei. Nu este o glumă, este adevărat. Organismul mamei, care prezintă toxicitate la nivel celular, are tendinţa de a se elibera de aceste sub-stanţe în organismul pe care sistemul imunitar îl acceptă”, adaugă medicul specialist.

Singurul corp străin pe care sistemul imunitar îl acceptă este embrionul, respectiv fetusul. În rest, tot ce pătrunde în organism din afară este încercuit de „soldaţii” care circulă în permanenţă prin organism, adică de limfocite, şi este eliminat, iar dacă nu, provoacă boli autoimune. Drept urmare, teoria potrivit căreia substanţele negative din organismul mamei ajung în organismul copilului este cât se poate de adevărată. Din moment ce substanţele bune ajung la cel mic, de ce nu ar ajunge şi cele rele.

Taguri articol: sfatul medicului ionica ciortan probleme gene medicamente alimentatie

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661364 vizite | 57217 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

46161 vizite | 8551 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

17531 vizite | 1785 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1431244 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1001425 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671632 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661364 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577655 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.