Hepatita B, mai periculoasă ca HIV-ul
Sursa de Sănătate logo
Ştiri medicale

2009 vizite

02-02-2017

0 comentarii

Hepatita B, mai periculoasă ca HIV-ul

La ora actuală, foarte multe persoane sunt diagnosticate cu hepatită. Specialiştii constănţeni susţin că hepatitele cronice au mai multe etiologii, dar cele mai frecvente sunt cele de etiologie virală B, C şi D, după care se poate vorbi despre hepatitele de etiologie toxică alcoolică sau medicamentoasă. Din nefericire, absolut toate medicamentele pe care oamenii le înghit se metabo-lizează în ficat şi dau ulterior un efect hepatotoxic.


„Cele mai hepatotoxice medicamente sunt hormonii. În ziua de azi, multe femei iau pastile anticoncepţionale sau fac fertilizări, dar există şi paciente care iau medicamente pentru tiroidă. Apoi urmează statinele, acele produse care scad colesterolul. În această categorie intră şi pacienţii în vârstă, cu colesterol şi trigliceride mari, ce au în tratamentul de zi cu zi o statină. Tocmai de aceea, oamenii trebuie să ştie că toate sunt hepatotoxice, într-o măsură mai mare sau mai mică”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, dr. Marioara Muşat.


După aceea, a precizat medicul, sunt inflamatoriile, toate hepatotoxice şi ele, ca de altfel toate medicamentele, plus citostaticele. Specialistul a explicat că viruşii incriminaţi în hepatite sunt virusul B, virusul C şi D.


„Virusul D nu creşte niciodată singur, ci doar cu B-ul. Trebuie menţionat că aceştia sunt viruşi distincţi. B-ul este B, C-ul este C, dar amândoi sunt la fel de periculoşi. Mai mult decât atât, virusul B este chiar mai contagios decât HIV-ul, pentru că acesta se găseşte în toate secreţiile organismului, în lacrimi, în salivă, în urină, secreţie uretrală, în sân-ge, în laptele matern, se găseşte peste tot. Aceste secreţii ale unui pacient infectat cu virus B pot intra în contact cu sângele infectat. De precizat că sunt extrem de periculoase, pentru că aceşti viruşi sunt foarte infecţioşi”, a subliniat dr. Muşat.


Înainte de revoluţie, a menţionat medicul, s-au înregistrat cei mai mulţi pacienţi infectaţi cu această afecţiune. Motivul? Este posibil ca înainte de 1989, preparatele de sânge să nu fi fost foarte bine cercetate.


„Şi înainte se făcea sterilizare, dar poate că atunci nu se făcea la fel de bine ca acum. Oricum, boala se poate transmite şi la stomatologie sau la cosmetică, dar cei mai mulţi pacienţi cred că s-au infectat când au fost la dentist. Acesta este şi motivul pentru care, cel mai bine este să depistăm infecţiile cât mai repede”, a mai spus dr. Muşat.


Din nefericire, nu există semne clinice ale bolii, nici măcar atunci când afecţiunea este severă. La fel ca în cazul multor alte afecţiuni, pacienţii cu hepatite şi ciroze se prezintă la medic în stadii avansate, pentru că ficatul nu doare, este silenţios şi boala se manifestă în momente tardive. Tocmai de aceea, ar trebui să existe un program naţional de depistare al bolii.


Partea proastă este că medicamentele hepatoprotectoare care există pe piaţă, însă acestea doar ajută, virusul rămâne în continuare în organism.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662264 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

148674 vizite | 27876 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

534243 vizite | 2813 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433374 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003923 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671797 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662264 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580416 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.